|

Tibi Ușeriu, lider şi singurul român rămas în 6633 Arctic Ultra

* „Vă iubesc pe toți și vă îmbrățișez” *

-A A +A

Tibi Ușeriu, lider şi singurul român rămas în 6633 Arctic Ultra
    Bistrițeanul Tibi Ușeriu este în fruntea concurenților care încearcă să câștige cea de-a X-a ediție a maratonului arctic. Și-a asigurat poziția de lider încă de la plecarea în cursă și a rămas pe primul loc în tot timpul care s-a scurs de la startul acestei competiții extreme. În timp ce Tibi Ușeiu ne dă speranțe la câștigarea celui de-al treilea titlu la acest maraton, ceilalți trei concurenți români au renunțat, rând pe rând, la lupta cu gerul și vântul extrem de puternic, care s-au dovedit bariere de netrecut pentru aproape jumătate dintre concurenții înscriși la start.
    După prima zi de întrecere în 6633 Arctic Ultra, Tășuleasa Social a făcut public raportul de cursă al primei zile, din care spicuim:
    „Startul s-a dat la ora locală 10.30 (ora 20.30 la noi). Temperatura la start a fost de -18 grade, mult mai cald în comparaţie cu anul trecut (-29 grade). Din păcate s-a întâmplat exact ce intuiam: fiind temperaturi decente, au gonit majoritatea mult peste nivelul normal şi s-au trezit noaptea lipsiţi de energie. Iar prima noapte este fix prin Hurricane Valley, cea mai nasoală zonă din tot concursul din punct de vedere meteo. Nu am avut timp pentru statistici, dar aproape jumătate din concurenţi se pare că au abandonat în prima zi. Primul punct de control este la Cercul Polar şi este situat la 37 km de la start. Tibi ajunge primul aici, într-un timp halucinant, cu 12 minute mai bun ca anul trecut. În 10 minute pune apă fierbinte în termosuri şi pleacă mai departe. Avram Iancu ajunge după o oră, iar Levi după încă 10 minute. Pleacă şi ei rapid de aici. Din păcate exagerările din prima etapă îşi spun rapid cuvântul. Avram Iancu face întindere la gambă şi în final abandonează pe la miezul nopţii. Levi este aruncat cu tot cu sanie afară de pe drum de patru ori. Ultima dată nu mai reuşeşte să îşi scoată singur sania din zăpadă, aşa că apasă butonul de ajutor de pe GPS. Organizatorii consideră că în aceste condiţii viaţa lui este în pericol şi îl scot din cursă pe la ora 11.00. Vântul bătea cu aproximativ 100 km la oră. Florentina abandonează pe la ora 12.00. Încă nu ştim motivul abandonului, probabil tot vântul e problema, dacă Levi nu s-a descurcat singur, pentru o femeie este şi mai greu. Din păcate am rămas doar cu Tibi în cursă încă din prima zi. Este o cursă dementă, de o brutalitate greu de imaginat. După cum spuneam şi anul trecut, a doua etapă este extrem de dificilă, ea străbate faimoasa Hurricane Valley, faimoasă nu prin peisajele ei, ci prin temperaturile extrem de scăzute şi vânturile catabatice care o străbat. După cum aţi şi văzut, concurenţii au fost suflaţi cu tot cu sanie de pe drum... Tibi conduce cursa, iar irlandezul e în spatele lui cu aproximativ 40 minute. Tibi ajunge în CP2 cu o oră şi 30 minute mai repede faţă de anul trecut, o viteză extraordinar de bună, ajutat (zicem noi) de faptul că irlandezul a stat tot timpul în spatele lui. Tibi nu suportă să fie urmărit, aşa că a gonit. În CP2 Tibi stă puţin, ia apă şi merge mai departe. Planul lui de cursă este să doarmă numai la CP3, pe la kilometrul 180. Aici dă şi primul telefon, în care ne povesteşte cât de brutale au fost vânturile în prima noapte, dar cu un tonus extrem de bun şi cu simţul umorului la cote înalte. Era plin de energie şi avea chef de alergat, aşa că nu a stat la telefon ca să îl înregistrăm. Are o treabă de rezolvat acolo. L-am întrebat cum se simte, dacă e totul OK, şi a răspuns: «Păi e început de cursă, de ce mă întrebaţi aşa ceva acum?». La telefon Tibi ne-a spus că vă iubeşte pe toţi şi să vă îmbrăţişăm, aşa că ne facem datoria să vă transmitem asta, cu mare drag! Revenim cu veşti de îndată ce le avem. Pâna atunci, vă dorim o zi minunată!”, este mesajul celor de la Tășuleasa Social, care ne țin la curent cu parcursul lui Tibi Ușeriu prin ținuturile extreme din apropierea Polului Nord.
    foto: 6633 Arctic Ultra

    Cristina RUSU

     

    Votează acum!

    Comentarii

    imaginea utilizatorului Cititor de Bistrita

    No amu... ce sa faca si el... (?!) ca dupa... , a zis ca s-a "cumintzit"... si poate-l recruteaza careva la o "misiune printre ghetzuri" ... la numarat pinguinii... sau la adunat de puf... macar .

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close