|

Tibi Ușeriu continuă să conducă: „Am picioarele praf, dar e normal, așa e filmul ăsta”

-A A +A

Tibi Ușeriu continua să conducă: „Am picioarele praf, dar e normal, așa e filmul ăsta”
La peste trei zile de la începerea maratonului 6633 Arctic Ultra, bistrițeanul Tibi Ușeriu conduce detașat, cu un avans de 11 ore față de principalul său urmăritor, irlandezul ce a câștigat, în 2014, un maraton prin Sahara. E pozitiv și plin de energie, deși e frig, are picioarele „praf” și îl dor toate, dar consideră că nu e nimic grav. Mai multe amănunte aflăm din Raportul de tură – ziua 2, postat pe site-ul celor de la Tășuleasa Social.
A doua zi a decurs conform planului, mai puţin somnul, Tibi nu a reuşit să doarmă în CP3 aşa cum ar fi vrut, încă e plin de energie şi adrenalină, aşa că nu poate sta în loc, bobinează ca o locomotivă. De când a aflat că a rămas singurul român în cursă, se pare că a luat-o personal: «Dacă tot am rămas singur aici, măcar să țin eu steagul!». După 40 ore de la startul cursei ajunge la kilometrul 200, ceea ce este fa-bu-los, mai ales dacă ţinem cont de condiţiile meteo de acolo. A plecat spre CP4, până la care sunt cam 76 km, pe care ar trebui să-i facă în vreo 22 ore conform planului, adică să ajungă acolo duminică dimineaţa pe la ora 8.00-9.00 (ora României). Până acum merge mai rapid decât planul, aşa că e posibil să ajungă mai repede. Temperaturile au scăzut în sfârşit în jurul a -25, -30 grade ziua, aşa că azi l-am auzit pentru prima dată pe Tibi spunând că e frig! Imediat după CP3 s-a intrat pe Ice Road. E un fluviu îngheţat, transformat o lună pe an în drum. De aici încolo se va vedea cine are tărie mentală. Este extrem de frig, alunecos, gheaţa trozneşte sub tine şi mai trec şi camioane de 60 tone din când în când. Exact ce-i place lui Tibi. De la începutul cursei asteaptă porţiunea asta. Tibi a sunat şi am reuşit să îl înregistrăm parţial. Ne-a mărturisit că are picioarele praf, că i le-au pansat medicii, dar a zis «am picioarele praf, dar e normal, aşa e filmul ăsta»... Până acum 8 din 23 concurenţi au abandonat. Greul de-abia acum începe, după CP3, când se intră pe Ice Road. Tibi merge conform planului, chiar puţin mai repede, nu avem idee cum poate... Noi doar urmărim informaţii şi suntem terminaţi... Vă pupăm, aşa cum a zis Tibi, şi revenim cu informaţii de-îndată ce le avem. Vă mulţumim că sunteti alături de Tibi şi de noi, oameni frumoşi”, se încheie Raportul de tură - ziua 2 al Asociației Tășuleasa Social.

Luni dimineață, Tășuleasa Social a postat Raportul de tură – ziua 3, din care spicuim:
Dragilor... şi bune şi rele în a treia zi de cursă, că aşa-i filmul ăsta... Tibi ajunge la CP4 dimineaţă pe la ora locală 18.00 (4.00 dimineaţa la noi), punct situat la kilometrul 260 de la start. Şi-ar fi dorit să doarmă aici, dar nu a reuşit. Cameramanul Mircea Gherase, întrebat de către Tibi la ce distanţă de el e irlandezul, îi zice că e la 4 km în spatele lui. Ei bine, Tibi pleacă din CP4, ne sună şi ne întreabă la ce distanţă e irlandezul în spatele lui, iar când îi zicem că are un avans de 7 ore faţă de irlandez, exclamă: «Aha, deci voi mă minţiţi ca să mă protejaţi!», dupa care o ia la goană, să nu îl ajungă irlandezul... Noaptea a fost cumplit de geroasă, -30, -37 grade, atât de frig încât nu a putut să mănânce nimic. A fost nevoit să se oprească şi să doarmă pe marginea drumului, aşa a reuşit să mănânce ceva şi şi-a «reparat» picioarele. La telefon ne-a spus că are picioarele praf şi că un deget e degerat, dar că l-a reparat el. Nu am avut curajul să întrebăm cum anume, cred că e mai bine să nu ştim. Avansul dintre el și irlandez a tot crescut pe parcursul zilei. În acest moment Tibi are 11 ore avans. Odată cu răsăritul soarelui i-a revenit buna dispoziţie și energia, aşa că la 73 ore de la startul cursei ajunsese la kilometrul 300, adică fix 100 km pe zi, aşa cum intenţiona. Planul este să ajungă la Aklavik luni dimineaţă pe la ora 8.00 (ora României, şi să doarmă mai mult. Oameni dragi, oameni frumoşi, vă mulţumim că staţi aproape de Tibi! O zi frumoasă să aveţi”, se încheie ultimul raport de tură publicat de Tășuleasa Social.
La 7.00 (ora României), Tibi Ușeriu a postat o fotografie de la Aklavik (km 339 al cursei), semn că a ajuns acolo un pic mai repede decât estimase.

Cristina RUSU

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close