Emil Iugan, despre un episod mai puțin cunoscut din istoria Șanțului: Revolta sătenilor din 1933, pentru redobândirea hotarului strămoșesc

-A A +A

Emil Iugan, despre un episod mai puțin cunoscut din istoria Șanțului: Revolta sătenilor din 1933, pentru redobândirea hotarului strămoșesc
Recunoscut drept un mare patriot și un om cu rădăcini trainice în gospodăria țărănească de la munte, unul dintre cei mai respectați oameni ai Șanțului de azi, Emil Iugan, a avut o intervenție foarte apreciată în cadrul simpozionului „Poveste despre Șanț”, organizat cu ocazia ianugurării Centrului Cultural „Dimitrie Gusti”, prin care șănțenii și invitații lor au adus un tribut localităţii de unde izvorăște Someșul. Emil Iugan a povestit despre un aspect din istoria de acum mai bine de opt decenii a Șanțului, necunoscut aproape de loc în ziua de azi, prin care a ținut să sublinieze spiritul de dreptate care îi caracterizează pe acești vașnici oameni ai muntelui.
Iată alocuțiunea sa, integrală:
Am vrut să inaugurăm acest Centru Cultural cu un moment cultural, mai ales că acest edificiu poartă numele sociologului Dimitrie Gusti; am dorit să avem câteva prezentări de carte și discursuri din care să cunoaștem câte ceva din activitatea celor care au făcut istorie înaintea noastră.
Povestea mea despre Șanț: Am aflat de cercetările lui Dimitri Gusti de la tatăl meu. L-am găsit scris în această carte (n.r. «Șanț, după 80 de ani de la prima campanie monografică», autor Paula Popoiu), ca membru în organizația de cercetași, în perioada 1935-1936. De la el am învățat unele lucruri pe care le-a trăit și pe care mi le-a putut transmite. Norocul pe care l-am avut a fost acela că, peste ani, a început a doua etapă a cercetării etnografice și sociologice în comuna Șanț, mai precis în perioada 1970 - 1975. În anul 1972 m-am însurat, iar nunta mea a fost obiect de cercetare în comparație cu o nuntă de pe timpul lui Dimitrie Gusti, mai precis a cuplului Iosif și Reghina Sângeorzan, care ulterior au fost duși ca și ghizi la Muzeul Satului din București. Cercetările s-au terminat în 1975, când eram tânăr viceprimar în comuna Șanț. Următoarea și ultima etapă a cercetărilor consacrate deja în comuna noastră a început după anul 1990, s-a încheiat în 1995, prin anii 1990-1992 întâmplarea a făcut că eram primar interimar la această comună. Prin aceste etape, am cunoscut evoluția istorică a comunității Șanț, dezvoltarea ei economică și socială și, din acest punct de vedere, un rol important ca instituție de bază, ca factor fundamental al dezvoltării satelor românești, este o instituție care mă preocupă foarte mult, în care eu am trăit și am muncit și care se cheamă: gospodăria țărănească din zona de munte. Folosesc acest prilej pentru a vă da câteva date legate de comuna noastră: ea se înființează în 1773, prima dată numindu-se Rodna Nouă, ulterior fiind denumită Șanț - după numele unui șanț de apărare, care pornea chiar de aici, din fundația acestei clădiri, pe coama dealului, până la gospodăria lui Vasile Nistor. Atunci, existau trei bastioane de apărare: unul în Coasta Păștii, unul în Șaua Hoitului și unul aici. Rodnenii care veneau aici pentru a lucra la ridicarea acestui șanț de apărare spuneau: «Mă duc la Șanț, la lucru» ori «Vin de la Șanț, de la lucru». Regimentul năsăudean 2 de graniță se înființează cu zece ani înainte de înființarea comunei. Prin 1770, Șanțul era un cătun care număra 82 de femei și 76 de bărbați. În 1851 se desființează administrația Regimentului de graniță, atunci rămânând un gol administrativ în administrarea averilor grănicerești și în 1890 apare o lege, Legea nr. 19, care se ocupă de administrarea în două forme a averilor grănicerești: administrarea cumulativă, respectiv administrarea comunală. De aici certurile, întrucât administrarea cumulativă nu satisface nevoile, fiind obiect de certuri între comunități, în timp ce administrarea comunală nu satisface nevoile de pășune și lemne. În anul 1925 se înființează Societatea Regna, cu rol de administrare a acestor averi, însă în 1931, datorită creșterii economice care a apărut, se desființează și intră în lichidare cu un deficit de 214 milioane de lei, înființându-se în loc Consiliul de Administrare a Pădurilor Statului, o instituție ce devine agresivă asupra averilor comunale, iar de aici încolo apar conflicte foarte mari. E bine de știut pentru silvicultorii noștri că în 22 octombrie 1932 se înființează 9 ocoale silvice în arealul Regimentului 2 de graniță, inclusiv Ocolul Izvorul Someșului, care poartă acest nume și în ziua de azi. Revenind la Consiliul de Administrare a Pădurilor, odată cu înființarea acestei instituții, încep nemulțumirile, frământările, comunitățile sărăcesc în lipsa unei bune și ferme organizări, așa cum era pe vremea militarizării ținutului, iar pe acest fond de nemulțumire, în 10 august 1932, George Olari scrie o petiție adresată autorităților în care exprimă nemulțumirea șănțenilor, încheind cu cuvintele: «Pădurea și pășunea comunală este unica pârghie de reazăm al întregului organism economic și social al satului Șanț». Șănțenii, în lipsă de terenuri, eșuează în încercarea de cumpărare, în 1930, a unui munte de la Cârlibăveni Măgura, apoi încearcă să cumpere muntele Daru, eșuând și aici din neajunsul banilor, apoi se intervine la un senator, Victor Moldovan, care inițiază o lege în Senat, Legea Defalcării, care apare în 27 aprilie 1933 și presupunea o nouă reîmpărțire a munților în scopul satisfacerii cererilor comunităților grănicerești, intrate într-o adâncă criză de sărăcie. Se formează o adunare de 500 de oameni, care participă la o adunare publică la Bistrița, în 23 iulie 1933, din Șanț plecând pe jos 218 persoane. După apariția Legii Defalcării, apare un articol într-un ziar, apărut în ultima decadă din aprilie 1933, articol definitoriu pentru starea economică de atunci a șănțenilor. Citez în acest sens: «Prin această lege se trasează o linie de hotar între două lumi. Era un vis visat de descendenții de grăniceri ai șănțenilor, fie răzemați în toiagul păstoresc în urma turmei vlăguite de lipsa hranei, fie scăldați în sudoarea ce se prelinge de pe frunțile trudite pe coarnele unui plug abia târât pe brazda sărăciei ori plimbat prin codrii în tovărășia securii delicvente, vis moțăit pe prispele caselor dezbrăcate, însoțit de priviri pustii din portița ogrăzii păjiștite». Un lucru trist reiese din acest pasaj, sărăcia unei comunității înmulțită în acel an la circa 2.500 de locuitori, în acel aprilie al lui 1933. Fiindcă autoritățile tergiversau punerea în aplicare a Legii Defalcărilor, apare revoluția șănțenilor, de care puțini șănțeni mai știu, și trebuie să facem lecții de istorie locală la școală, să ne învățăm cum se cuvine istoria, tradiția și locurile de unde venim. Astfel, în duminica de 16 octombrie 1933, întreg satul era într-o extraordinară frământare și se hotărăște ca, a doua zi, toți bărbații din Șanț să se întrunească la ora 7.00 dimineața, în fața primăriei, prevăzuți cu securi și împărțiți apoi în trei cete, pentru a ieși pe terenul solicitat pentru defalcare, în vederea stabilirii bornelor de hotar. Zis și făcut! Astfel, în dimineața de 17 octombrie, la hotărârea unanimă a satului, unul dintre locuitori, și anume Șuler, a sunat din goarnă, semnal în urma căruia întreg satul, mici și mari, s-a adunat în fața primăriei, apoi se face o rugăciune, se cântă imnul regal în cinstea celui care eliberase Legea Defalcării, se expediază o telegramă omagială regelui și apoi, cuprinși de un entuziasm nemaipomenit, au ieșit la munți înarmați cu schița cadastrală a proprietății cumulative, unde au împrejmuit terenurile proprietatea comunei în semne vizibile de hotar, care detașau averea comunei de proprietățile comunelor învecinate, administrate în comună până atunci. Pe movilele ridicate au făcut inscripții pe care au scris: «Trăiască majestatea sa regele, făuritorul legii defalcării!» și «Trăiască defalcarea!». În după-amiaza aceleiași zile, fără să se fi deteriorat ceva din pădure, sătenii se întorc în comună, unde au fost așteptați de trupe de jandarmi concentrați din câteva localități, care au procedat la arestarea capilor revoltei. Când au fost întrebați: «Cine v-o mânat să faceți lucrul acesta?», în unanimitate răspunsul a fost: «Sărăcia, nevoile, tot satul, noi de la noi!». S-a instituit un proces, la Cluj, care s-a terminat fără nicio condamnare.
Închei cu un alt citat, care exprimă efectul revoltei șănțenilor. După acea revoltă, același senator Victor Moldovan a ajuns la Rodna, s-a suit pe un car cu fân și a ținut un discurs către toată Valea Someșului, îndemnându-i pe oameni să-și apere averile grănicerești. Citez: «Revolta populației era pe deplin legitimă. Acest sat care a știut să se unească de la primul copil și până la ultimul moșneag și pentru care, fără excepție, noțiunea de defalcare devenise un crez și cea mai puternică nădejde a lor, după ani îndelungați și grele privațiuni, erau siguri că odată cu începerea primăverii pășunea comunală ce urma să se defalce în ziua de 22 mai va întregi insuficiența terenurilor de pășunat, și ei și vitele lor, deopotrivă de flămânzi. Cu ziua de 22 mai, trec pragul unei lumi noi».
Închei cu două remarci: la stabilirea hotarului, șănțenii s-au împărțit în trei cete și au străbătut întreg hotarul începând de la Valea Teilor, delimitat cu comuna Rodna, Cobășel, pe creasta Ineuțului și au coborât pe la Fundul Albului, de la Balotă, de la Relu, pe Piciorul Oii, în Izvorul Someșului și de acolo au luat-o pe creastă spre Loptna prin Vârful Cociorvii, au coborât pe Rusaia pe Bistrița Aurie până în Gura Dieciului, au ieșit înapoi pe Părăul Omului în Dealul Roș până în Fundul Răstocilor, apoi pe Albu au coborât pe Părăul Zânelor până la Cheia Mare, de acolo delimitând Suhardul și Perșuța și-au venit prin Fundul Cârțâbavului pe sub Muntele Cornii și au coborât, seara, pe Valea Cornii. La toată această acțiune au participat și copii, iar în fiecare loc unde au instalat câte o movilă, bătrânii și-au luat odraslele și le-o tras câte-o bătaie, fie cu jorda, fie le-o tras de urechi, zicându-le: «Să ții minte, aici e hotarul comunei Șanț!».
V-am spus aceste lucruri pentru a scoate în evidență faptul că, noi, șănțenii, suntem oameni gospodari și mândri, care am stat drept în fața istoriei și ne-am apărat dreptul strămoșesc de limbă și proprietate, obținut prin sângele vârsat de înaintașii noștri pe câmpurile de luptă ale Europei. Vă mulțumesc!
”.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (8 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului CALUS IOAN

Hristos a Inviat!Frumoasa prezentare d-nule Iugan.

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close