Bunica Varvara Cotuțiu și-a așteptat și în acest an oaspeții în curtea mănăstirii din Salva

-A A +A

Bunica Varvara Cotuțiu și-a așteptat și în acest an oaspeții în curtea mănăstirii din Salva
    Să ai în bătătura gospodăriei o… mănăstire! De un astfel de „tablou” se bucură în fiecare an o octogenară foarte credincioasă din comuna Salva, lelea Varvara Cotuțiu. Chiar în mijlocul impunătorului complex format din chilii și biserica de pe dealul Migii stă de strajă căsuța ei, căsuță desprinsă parcă dintr-o poveste, ce dăinuie pe meleagul mirific de peste o sută de ani. Este locul unde-și duce traiul modest octogenara ce a donat terenul pe care a fost edificată mănăstirea de la Salva. Se întâmpla acest lucru în urmă cu 24 de ani. De atunci, bunica Varvara a așteptat arhiereii care i-au trecut pe lângă căsuță în fiecare primăvară, cu cuvinte frumoase și câte un buchet de flori. Așa s-a întâmplat și în acest an. Nu știm ce se va întâmpla cu căsuța din povești după ce le' Varvara va pleca din această lume. Atunci, bine ar fi ca cei de la mănăstire să n-o dărâme, ci s-o repare, pentru că lăcașul emană liniștea vremurilor de altădată. Care, din păcate, nu se vor mai întoarce niciodată...

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Economic

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close