Sorin Hangan cere Executivului Primăriei Bistrița un raport corect și adevărat asupra activității poliției locale

-A A +A

Sorin Hangan cere Executivului primăriei Bistrița un raport corect și adevărat asupra activității poliției locale
Președintele PNL Bistrița, Sorin Hangan, a confirmat luni faptul că va cere oficial municipalității să facă public raportul corect și adevărat asupra activității poliției locale. Hangan s-a arătat nemulțumit în aceste zile în ceea ce privește un ”raport al primăriei privind activitatea Poliției Locale”. Liderul liberal bistrițean a ironizat activitatea respectivei structuri, afirmând că polițiștii plătiți de la bugetul municipal „asigură ordinea la meciurile de handbal, la expozițiile de flori de pe pietonal și multe astfel de activități!”.

Sorin Hangan: ”Am primit un raport al Primăriei Bistrița privind activitatea Poliției Locale. Are 42 de pagini. Nu știu câtă siguranță simt bistrițenii, dar cerșetori avem din belșug, la piață unii fac duș în fața oamenilor, mor oameni în imobile deținute de Primărie și sunt găsiți după mai bine de o săptămână, dar cheltuielile cresc cu rapiditate. Am aflat că asigură ordinea la meciurile de handbal, la expozițiile de flori de pe pietonal și multe astfel de activități. Noi trebuie, prin instituțiile și serviciile pe care le coordonăm, să generăm încredere cetățenilor și să le garantăm siguranță. În parc, pe pietonal, seara sau la manifestări publice. Mi-aș fi dorit o prezentare a unor acțiuni viitoare, a unui plan concret de acțiuni. Nu am înțeles dacă domnul primar e mulțumit, dar o să-l întreb”, a conchis Hangan.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close