Invitație la lectură

„Lupta mea. Cartea a cincea: Mai sunt și zile cu ploaie”, de Karl Ove Knausgård

-A A +A

„Lupta mea. Cartea a cincea: Mai sunt și zile cu ploaie”, de Karl Ove Knausgård
Seria de romane scrise de norvegianul Karl Ove Knausgård a început să fie tradusă și publicată de Editura Litera în 2015. Seria de romane autobiografice poartă titlul „Lupta mea” (Min Kamp). Romanele scrise între 2009 și 2011 i-au adus autorului consacrarea. Cartea a cincea are titlul „Mai sunt și zile cu ploaie” (Editura Litera, București, 2017 – traducere din limba norvegiană de Ioana-Andreea Mureșan).
Cartea a patra a seriei se încheie cu plecarea naratorului din localitatea Håfjord, unde el, tânărul Karl Ove, a funcționat ca profesor suplinitor la Școala Generală, și pornirea într-o excursie lungă în cursul căreia are prima experiență sexuală adevărată. La nouăsprezece ani, după zbateri adolescentine erotice, se consideră bărbat.
Cartea a cincea începe cu pornirea din Insula Rhodos către casă, spre Bergen, după ce hălăduise împreună cu prieteni prin Italia (Florența) și Grecia (Atena). Cum rămase fără bani, la ajutorul prietenilor nu a apelat, a plecat singur cu trenul până la Viena. Nu avea la el decât sacul de dormit și țigări pentru câteva zile. Din Viena a făcut autostopul (cu ajutorul și din mila câtorva tiriști), răbdând de foame și sete până acasă, în Norvegia, la Bergen, unde a tras la fratele său Yngve, student și el. Karl Ove, în urma unei lucrări scrise, fusese acceptat student la Academia de Scriere Creativă.
În Bergen, mai întâi a căutat o chirie modică unde să se instaleze, să doarmă, să mănânce și să învețe. Face cunoștință cu prietenii lui Yngve și cu noii colegi de facultate. Profesori la Academie erau scriitori și jurnaliști mai mult s-au mai puțin consacrați, specialiști în relații publice și psihologi. Obligația studenților era să studieze, să citească, să scrie eseuri, proză, poezie. Colegii lui Karl Ove erau mai în vârstă decât el, mai ales studentele. Din excursia de peste vară se întoarse îndrăgostit de Ingvild, cu care, până să se reîntâlnească tot în Bergen, fiind la rându-i studentă, a corespondat. Pentru studenții de la această facultate era o mare fală să fie cursanți la Academia de Scriere Creativă. Cursurile îi obligau să fie punctuali, să învețe să vorbească liber, să polemizeze, să-și etaleze forțele creatoare. Studiau scrieri, opere de la clasici la contemporani. Toți visau să ajungă scriitori. Directiva era: „Citiți cât de mult puteți, pentru că în acest caz nu vă pierdeți pe voi, nu deveniți lipsiți de originalitate, ci se întâmplă exact opusul, veți ajunge să vă găsiți pe voi înșivă. Cu cât citiți mai mult, cu atât mai bine”.
Karl Ove visa să debuteze la sfârșitul anului de învățământ, deja având câteva zeci de pagini scrise dintr-un mai vechi proiect de roman. Însă era îndrăgostit, iar sentimentul acesta îl preocupa și în somn. Spera să o aibă pe Ingvild cât mai repede numai pentru el. Se întâlneau la cafenele, mergeau la filme, ascultau muzică, se întâlneau cu grupul de prieteni al lui Yngve (mai învârstă cu șase ani decât el). Dar nu era mulțumit de ceea ce scrisese. Simțea că nu are forță în scris. Se măcina că nu reaușea să se impună în fața celorlalți. Era urmărit de gândul că el nu era el, ci doar „fratele lui Yngve”. „Ești frate cu Yngve, nu-i așa?”. De întrebarea asta nu scăpa la nici o întrunire sau petrecere privată, cum se obișnuia să fie organizate pe rând de fiecare din grupul de cunoștințe. Și în trupa de muzică ușoară în care era baterist era cunoscut ca fratele lui Yngve.
Nenorocirea a dat peste Karl Ove când a aflat că prietena lui, Ingvild, s-a culcat cu Yngve. Din acel moment a început seria de beții (nu consuma singur niciodată) în grup, însă Karl Ove îi întrecea pe toți: treptat, consumând, devenea violent, incoerent, arțăgos, greu de controlat. De regulă, supărat, părăsea grupul de petrecăreți și în drum spre casă smulgea portierele automobilelor cu gândul să poată porni un motor și să facă „niște ture”. Intra în curțile oamenilor și dacă găsea o bicicletă neasigurată o fura, după care o abandona cine știe unde. Instantaneu uita de prietena lui. Arunca cu pietre la întâmplare. Nu de puține ori a dormit pe sub tufe, pe un acoperiș de garaj (loc unde nu-și amintea cum a reușit să se cațere), într-un azil de bătrâni, pe un culoar, încât dimineața a fost ridicat de un echipaj de poliție și acuzat de spargere. Ca scriitor continua să fie blocat. Nu-i ieșea nimic. Era invidios pe prietenii care reușeau să publice în reviste, să contacteze edituri, să dea interviuri, să-şi facă cunoștințe în lumea literară și artistică.
Un fel de viață nouă începe când ajunge recrut și participă împreună cu alții la niște cursuri despre inițiativele de menținere a păcii și despre obiecția de conștiință față de efectuarea serviciului militar. Urma apoi serviciul civil. Aproape nimănui nu-i păsa de latura idealistă a serviciului civil. Sigur că majoritatea erau împotriva războiului, dar nu la un nivel profund.
Iubirile lui se repetă, face alte cunoștințe, însă eșuează. Proiectul lui de a debuta editorial îl vede tot mai îndepărtat. Ca să supraviețuiască, concomitent cu studiile, lucrează la un azil de bătrâni. Apoi la un spital de psihiatrie. Autorul oferă cititorului o față urâtă a acelor lumi. Karl Ove o cunoaște pe Gunor, se iubesc admirabil, însă cuplul nu se încheagă. Călătoresc în Anglia și Islanda. Între timp îi moare bunica dinspre mamă. Tatăl său, devenit după divorțul de mama sa alcoolic incurabil, moare la rându-i în chinuri groaznice (căruia în volumul 1 al seriei autobiografice, „Moartea unui tată”, îi dedică zeci de pagini extraordinare, de o forță narativă mai rar întâlnită). Între timp, alți prieteni debutează, publică volume, iar Karl Ove, în mijlocul prietenilor și cunoștințelor, se consideră un răhățel idiot. Leagă o nouă prietenie, cu o tânără frumoasă foc, Tonje. Se iubesc, călătoresc, amândoi continuă să învețe și el, în cele din urmă, reușește să finalizeze primul roman. Debutează editorial. Îl cunoscuse la Oslo pe editorul Geir Gullikcen. Însă căsătoria celor doi, din cauza toanelor și fumurilor de scriitor totuși neîmplinit, nu rezistă, Karl Ove o părăsește pe Tonje. Înfiorată, Tonje îl însoțește la gară. Karl Ove o sărută și păsăsește Bergen. Pleacă spre Oslo. Apoi la Stockholm. Își făcuse alte planuri.
Firul roșu al romanului l-am derulat simplu, cât se poate de simplu. Plăcerea produsă și trăită în timpul lecturii este, însă, dificil de descris. Este ca o împlinire spirituală.
Cititorul, devenit captiv al narațiunii, rămâne în așteptarea volumului 6.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close