Peste 100 de săteni din Tărpiu vor picheta miercuri Primăria Dumitra. Localnicii vor să blocheze proiectul de defrișare a celor 10 hectare de pădure din zonă

-A A +A

Peste 100 de săteni din Tărpiu vor picheta miercuri primăria Dumitra. Localnicii vor să blocheze proiectul de defrișare a celor 10 hectare de pădure din zonă
    Informația a fost confirmată de președintele Partidului Verde Bistrița-Năsăud, Cristian Țetcu, în cadrul unei conferințe de presă, unde s-au reluat și discuțiile asupra depozitului de la Tărpiu.
    Potrivit lui Țetcu, e vorba de o Adunare Populară, în care un număr cuprins între 50-100 de localnici vor picheta Primăria comunei Dumitra. Conform unui document public (vezi facsimil) și ajuns pe biroul primarului Gheorghe Bălăjan, în cadrul adunării va fi citit și predat oficial un memoriu cu revendicările cetățenilor din satul Tărpiu, dar și din alte localități, memoriu adresat Primăriei Dumitra, Consiliului Județean, dar și Instituției Prefectului.

    Precizăm faptul că scopul principal al acestei manifestații este modul de gestionare necorespunzător al Centrului de Management Integrat al Deșeurilor, lipsa de transparență și manipulare din partea unor instituții publice, a beneficiarului și operatorului cu privire la managementul și la planurile de dezvoltare CMID. De asemenea, sătenii spun că refuză categoric propunerea de proiectare și construire pe 10 hectare de noi capacități de depozitare a gunoiului într-o pădure din imediata vecinătate a satului Tărpiu, prin defrișarea acesteia.

    Reamintim că vicepreședintele Consiliului Județean, Ioan Țintean, a spus într-o conferință de presă susținută la sediul ALDE că tevatura politică din consiliul local al comunei Dumitra nu este decât un război prelectoral și cu interese cât se poate de vizibile: ”Variantele la Tărpiu sunt puține, iar o variantă viabilă este cea a dizlocării celor 10 hectare de pădure pentru amenajarea celei de-a doua celule pentru a depozita mai departe deșeurile menajere”, a precizat șeful ALDE BN.
    Țintean a explicat faptul că amenajarea celei de-a doua celule câțiva metri mai sus de prima, este un lucru care nu are șanse de materializare: ” Suntem puși în situația de-a recurge la defrișarea celor 10 hectare de pădure, consecință a faptului că o nouă celulă pe care am face-o mai sus de prima ar veni la vale foarte repede ceea ce, într-adevăr, ar reprezenta un dezastru ecologic, un adevărat dezastru ecologic. Avem acel sol foarte instabil, nu ne putem permite să facem ceva ce ar putea distruge tot ceea ce este la Tărpiu. Oricum, suntem destul de grăbiți, prima celulă având deja un grad de umplere de 80 la sută
    ”, a punctat Țintean.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close