Revoluțiile

-A A +A

Revoluțiile
Revoluție industrială am avut, dar a fost înăbușită de chiar cel care a inițiat-o, prin lipsa de retehnologizare a mijloacelor de producție. Așa falimentară cum a ajuns, industrializarea a mai primit o lovitură de la o revoluție sângeroasă, lăsată cu crime săvârșite împotriva oamenilor nevinovați – cunoașteți evenimentele din decembrie 1989 și iunie 1990 și altele. A urmat imediat o revoluție a privatizării, intenționându-se repunerea industriei în funcție, dar nu a fost să fie. Conducătorii țării din anii 1990, 1992, 1994, 1996 au decis să vândă fabricile și uzinele celor care au nevoie de fier, iar amatori s-au găsit destui. Doar e simplu să iei de unde apuci materie primă gratis și să o vinzi ca să-ți umpli buzunarele cu „mălai”. Bun mălai, pentru mulți, după cum se poate observa în jur. Astfel, săracii au ajuns și mai săraci, iar pe spinarea lor s-au ridicat cei care aveau ceva „rezerve” financiare. Acum îi cunoaște toată lumea, fiindcă de exportul românesc și fabricile românești se ocupau nu numai activștii PCR, ci și Securitatea și Armata. Și Miliția, desigur. De unde să fi avut muncitorii, țăranii, profesorii, medicii și culturnicii nu știu ce rezerve bănești pentru ca să poată să pornească o afacere, să pună mâna la revoluția privatizării? Pe urmă, termenul „revoluție” s-a cam demonetizat, degeaba s-au găsit câțiva să strige „Singura soluție,/Înc-o revoluție!”. La o astfel de lozincă, scroafa era de mult moartă în coteț. Astfel au ajuns săracii și mai săraci...
A! Era să uit. Imediat după decembrie 1989 a fost declanșată în România revoluția politică. S-a dat liber ca tot românul să își facă un partid. Adepți s-au găsit duium, după cum și formațiuni politice, botezate și serios, și mai în glumă. Gafa a fost că la început de drum s-a încercat scoaterea de pe eșichierul politic a PCR, fapt ce a pus pe jar 4.000.000 de membri PCR. De sperietură, aceștia s-au pus în barca lui Ion Iliescu și ai săi („la oameni noi, tot ei!”), s-au înfiltrat cu aplomb în partidele care au încercat să renască, PNȚ și PNL, pentru ca înșiși noii țărăniști și liberali să asigure libera cădere a propriilor partide. Încă din 1990 doctrinele politice au fost spulberate. Clamarea pentru vreo doctrină politică a devenit prilej de bășcălie pe posturi de radio și TV, mai ales prin nemaipomenitele televiziuni „profesioniste”, care toate răspundeau (și răspund) unor anumite comenzi. Lupta lui Corneliu Coposu a fost o luptă inegală față de dinozaurul FSN-ist și bitangii lui. La liberali, Radu Câmpeanu nu și-a găsit busola. Cum să lupte o mână de oameni (cu idei noi, hai să zicem) cu 4 milioane de foști membri PCR? Ca dovadă, puiul FSN-ist, PD, în frunte cu Traian Băsescu, a reușit în 1997 să spulbere PNȚCD. Nici nu a fost de mirare, trădarea PNȚ a fost fățișă, alde Victor Ciorbea, Emil Constantinescu, Radu Vasile. Pe de altă parte, PNL (din dorința de a ajunge să roadă și el din Osul Puterii) a coalizat ori s-a împăcat cu PSDR, cu PDSR, cu PSD (tot o brânză!), până, iată, astăzi pare că nu mai există. Toată lumea observă că PNL, cu Ludovic Orban și Raluca Turcanu în frunte, mimează opoziția politică doar din câteva poziții, dovedind că nu au abilitatea „teroriștilor” lui Ion Iliescu, ca să tragă din orice poziție. Astăzi, PNL, pe post de opozant politic, nu face decât să amintească publicului cu drept de vot că există și ei acolo, ca să nu apară vreo voce din Europa unită să afirme ironic că nu există în România opoziție politică.
În prezent asistăm la derularea unei alte revoluții, inițiată de PSD, aceea de a lupta împotriva propriului popor. Lupta rezidă din faptul că PSD a reușit să pună cap în cap Guvernul cu Președinția, Ministerul de Finanțe cu propriile instituții, Ministerul Justiției cu propriile instituții, Învățământul și Sănătatea, la fel. Toate sectoarele de activitate sunt criticate de alte sectoare de activitate. Ca la piață. Doar piața s-a liberalizat. Demonstrațiile și protestele publice sunt criticate de alte demonstrații și proteste publice. PSD încearcă să-i pună în cap pe americani cu europenii și dă vina pe Președinție.
În domeniul politicii externe România dovedește că nu are niciun program de politică externă fermă. Nu există relații între instituțiile importante ale statului. Nimeni nu își asumă, prin lege, vreo responsabilitate, fie guvernamentală, fie parlamentară, fie ministerială. Asistăm la derularea revoluției nimănui (aparent a membrilor PSD) împotriva unui dușman evident: cetățenii României. Însă pesediștii afirmă că din contră!

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close