Ciobanii din Țara Năsăudului, la „Sărbătoarea Străbunilor în Ținutul Grăniceresc”, în perioada 27 - 31 mai

-A A +A

Ciobanii din Țara Năsăudului, la „Sărbătoarea Străbunilor în Ținutul Grăniceresc”, în perioada 27 - 31 mai
    Anul acesta, Rusaliile aduc în zona montană și adiacentă masivului Rodna un festival de profil al crescătorilor de oi, prin care va fi reînviat obiceiul secular al transhumanţei. Intitulat „Sărbătoarea Străbunilor în Ținutul Grăniceresc”, evenimentul este coordonat de Cooperativele din Sângeorz-Băi, Poiana Ilvei, Leșu, Ilva Mică, Maieru și Rodna. Manifestarea va avea o dimensiune europeană, întrucât sunt așteptate delegaţii din 15 ţări din Europa, iar programul şi traseul au o excepţională încărcătură emoţională, dar şi una istorică, urmând să readucă la viaţă un vechi traseu mioritic, iar obiceiurile vor fi ilustrate aşa cum se cuvine în fiecare localitate prin care se va trece.

    Programul complet

    Ziua 1, duminică, 27 mai, „Sărbătoarea străbunilor – Măsura Laptelui”, Sângeorz-Băi:
    - Parada portului popular, cu: aromâni din România, Grecia, Macedonia, vlahi din Bulgaria, Muntenegru, Croația, Austria, Polonia, Cehia, Slovacia și Serbia, volohi din Ucraina, români din Ucraina, Republica Moldova, Serbia, Ungaria, gorali din Franța;
    - Concursuri (concurs de joc sportiv pastoral „Țig”, concurs de degustare brânză, concurs de ceaun, concurs de toporișcă, concurs de spart lemne, concurs de tracţiune cabalină);
    - Spectacol artistic (ansambluri și interpreți din țările amintite).

    Zilele 2, 3, și 4 (28, 29 și 30 mai), „Traseul transhumanței”, de la Leşu la Muntele Putredul Moară:
    - 300 de participanți vor însoți o turmă de 300 de oi pe un parcurs de transhumanță de 50 de km, cu plecare din comuna Leşu, până la Stâna Popas Putredu-Moară din Muntele Putredul, pe traseul Leşu - Poiana Ilvei – Maieru – Rodna - Valea Vinului - Şaua Cişa - Stâna Popas Putredu-Moară.

    Ziua 2, traseu Leşu – Poiana Ilvei – Maieru:
    - Participanți direcți: 300 de persoane (100 de elevi din școlile din zonă, 100 de invitați din țările vecine, 100 de oieri, profesori, invitați din România);
    - Participanți indirecți: cca. 500 de persoane, la Căminul Cultural din Maieru;
    - Program cultural: Repertoriu pastoral pe durata traseului (strigături, chiuituri, cântece);
    - Conferință la Maieru: Transhumanța din Munții Carpați (lectori din țările invitate);
    - Spectacol artistic (ansambluri locale şi din țările invitate).

    Ziua 3, traseu Maieru - Rodna (Valea Vinului):
    - Participanți direcți: (idem ziua 2);
    - Participanți indirecți: (idem ziua 2);
    - Program cultural: Repertoriu pastoral pe durata traseului;
    - Conferință la Rodna (Valea Vinului): Identitatea pastorală din Munții Carpați (lectori din țările invitate);
    - Spectacol artistic.

    Ziua 4, traseu Rodna (Valea Vinului) – Şaua Cişa – Stâna Popas Putredu-Moară (Muntele Putredul):
    - Participanți direcți: (idem ziua 2);
    - Participanți indirecți: (idem ziua 2);
    - Program cultural: Ritualul Focului Viu din stânele Carpaților (Sfințirea lemnului, cremenelor și a iascăi; Igienizarea vetrei interioare și exterioare; Formarea rugului; Incantațiile de alungare a duhurilor rele ale nopții; Aprinderea focului din vatra centrală și din vetrele marginale; Distribuția torțelor la participanți; Dansuri ritualice în jurul focului viu; Poveştile bacilor).

    Ziua 5, 31 mai, la Stâna Popas Putredu-Moară
    - Alesul sterpelor și al berbecilor: Descriere scurtă a tehnicilor tradiționale de selecție a oilor.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 4.8 steluţe (6 voturi)

    Comentarii

    imaginea utilizatorului Aurel Bria

    F:interesant....

    F:interesant....

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close