|

Aduceri aminte. Trei zboruri

-A A +A

Aduceri aminte. Trei zboruri
Ridic cortina grea ce s-a lăsat peste timp și intru tiptil pe scena vieți anilor `50. Actorii, nu mai sunt. Doar amintirea lor mai dăinuie nestingherită în sufletul meu, ca o povară. O povară a durerii, a durerii de atunci, când aripile lor s-au frânt.
E povestea a trei băieți, a trei tineri frumoși, plini de viață, de dorințe. Trei bistrițeni. Am văzut acum, în anul centenarului, trei avioane marcând pe cerul Bistriței tricolorul. Un minunat spectacol al aviației. Emoția a dat frâu liber lacrimilor mele, și fiecare lacrimă are un nume. Și fiecare nume, o poveste...

*

Se terminase războiul și ne-am reîntors acasă din refugiu. Durerile, care au lăsat urme adânci în inimile noastre, disperarea, dorința mea de a cuprinde cu brațele toate suferințele și a le arunca în neant, copilă fiind încă, au fost zadarnice. Visam, visam că într-o zi voi putea, voi avea puterea să strâng cioburile care încă ne însângerau picioarele și sufletul și voi da drumul fericirii să ne cuprindă. Nu știu dacă a fost fericire, sau iluzie, dar știu că sufletul meu s-a potolit, că viața a intrat în normal, iar zâmbetul mi-a luminat din nou chipul.
Vorbeam mult. Îmi plăcea să povestesc tot ce-mi trecea prin minte, tot ce auzeam sau vedem. Într-o zi, mama mi-a spus: „Delicuța, poți să vorbești, să vorbești cât vrei, dar încearcă să nu spui nimic”. M-a lămurit, apoi, despre ce este vorba. Era perioada în care, cum se spunea atunci, „și pereții au urechi”. Perioada în care pentru o vorbă îți puteai distruge viața. Mi-a fost greu, dar cu timpul m-am obișnuit, iar frazele mele au devenit romantice, colorate, visătoare. Mi-a fost mai ușor și, la debitul meu, era destul de greu să fiu urmărită până la capăt. Îmi amintesc la școală, la o oră de floricultură, cum, vorbind atât de mult și repede despre o floare, atunci când mi-am terminat expunerea, a trebuit să spun: „Gata, am terminat!”. După câteva secunde, privindu-mă puțin amuzat, profesorul îmi spune: „Bine Ionescu, dar ia-o de la capăt și mai rar”. Îmi amintesc cu nostalgie de anii când scriam scrisori de dragoste pentru prieteni. Mă rugau să-i ajut. Și nu de puține ori scriam și scrisoarea băiatului, și răspunsul fetei. Aveam însă grijă să-mi schimb, puțin, stilul. Frumoșii ani ai tinereții.

Dar să revin la ceea ce doresc să vă povestesc. La trei băieți plecați să-și împlinească visul.
Liviu, Liviu Șandor. Era mai mare ca mine și, după terminarea liceului, a plecat la armată. S-a făcut aviator. Aviator militar. Era un băiat vesel, frumos și avea în ținută un aer de eleganță. Astfel, uniforma de aviator, uniforma de paradă militară, îi veneau perfect. Era impecabil. Îndrăgostit de o prietenă a surorii mele, cu farmecul lui, a cucerit-o. Erau o pereche frumoasă. Liviu, care mai avea un an de specializare, din dorința de a nu o pierde a cerut-o în căsătorie. S-au logodit pe o vreme splendidă de toamnă, atunci când explozia culorilor îți taie răsuflarea. Sărbătorile anului le-au petrecut împreună. Un an de vis. Dar o galerie părăsită a minelor de sare din Petroșani, pe care ea a vizitat-o, împreună cu colegele ei, i-a curmat visul. A căzut într-un puț uitat neacoperit, într-o vagonetă, și ea uitată, pe șinele galeriei mai adânci cu câțiva metri. Mi-e greu să descriu durerea, disperarea, vocea înăbușită a mamei și greaua povară a durerii celui ce o iubea.
Timpul și-a văzut de drumul lui nestingherit de suferințe și, într-o zi, într-o zi minunată de toamnă, la un an distanță, cerând permisiunea să urce mai sus, avionul lui Liviu a confundat pământul cu cerul.
Cei doi s-au întâlnit cu siguranță, în infinit, printre stele.

*

Mircea Roșu (Orășanu). Era coleg cu mine, la Școala Tehnică Horticolă, acolo unde ne-am adunat o parte din cei rămași fără loc la liceu, după reforma învățământului din `48. Era o școală nouă, prin transformarea școlii de subingineri în școală tehnică și schimbarea titulaturii de „subinginer”, în „tehnician”. Doar cei din anul întâi eram din Bistrița și împrejurimi. Elevii anului doi și trei au fost aduși din București, prin desființarea școlii de subingineri. Prima promoție a primit, totuși, titlul de „subinginer”.
Mircea n-a vrut să fie tehnician. La ore, el desena avioane. După absolvirea primului an, a plecat la Caracal și s-a făcut aviator, ca Liviu, pilot de încercare pe avioanele cu reacție. Erau colegi, pe aerodromul de la Ianca.
Locuia în Hrube, crescut doar de mama lui. Era lăptăreasă. O vedeam în fiecare dimineață când mergeam la școală, pe străduța care duce spre parc, din centrul orașului, împreună cu alte lăptărese. Era o femeie frumoasă, cum de altfel era și băiatul ei.
Când venea în permisie, își petrecea o vreme la Casa de Cultură, unde noi, primul ansamblu de dansuri și teatru de estradă, făceam repetițiile. Soliști de muzică ușoară erau Alexandru Jula (Săndel) și Moruțan Ionel (Rainy), Tino Rossi al nostru. Apoi, aveam un trio format din Ticu Bănescu, Tibi Boca și Liviu Harosa. Ca rapsod al muzicii populare, era Valer Cosma, iar director pe atunci era Simion Mureșan. Cu acceptul lui, atunci când Mircea era acasă, îl includea și pe el în program. Avea o voce frumoasă, o voce caldă și cânta romanțe. Erau acompaniați de frumoasa Elvira Ciubota, viitoarea doamnă Botoș. Cornel Botoș era perechea mea la dansuri și eram prima pereche. Prima pereche la dans și colegi de școală.
Mircea avea douăzeci și unu de ani, atunci când și aripile lui s-au frânt, în înaltul cerului, după ce ceruse permisiunea să urce mai sus.
Pe crucea lui din cimitirul de pe deal, pe aleea mormintelor eroilor, alături de ei, am scris: „Te-ai avântat spre zări albastre, spre culmi scăldate-n soare, te-ai avântat sus, tot mai sus, ca vulturul în zări îndepărtate, și, dac-ai fost ferice, și pasărea de-oțel ți-ai îndrăgit, de ce-ai plecat din lume și ne-ai lăsat pe toți plângând?”.

*

Un tânăr înalt, un copil subțirel. Așa era Zăpârțan atunci când l-am cunoscut. Eram și eu copilă. Lucra la brutărie ca ajutor, acolo unde, după ce mama frământa aluatul pentru pâine, îl duceam împreună cu sora mea Doina la copt. Doar câțiva ani după reîntoarcerea noastră din refugiu. Apoi, naționalizarea a pus capăt acestei îndeletniciri. Brutăria s-a închis și pe Zăpârțan nu l-am mai văzut decât întâmplător, pe stradă. După ani, am aflat că și el era la Ianca, tot pilot militar, coleg cu Liviu și Mircea. Nu știu câți ani avea în ziua în care o defecțiune la bord l-a obligat să se catapulteze. Dar destinul i-a curmat viața. Parașuta s-a deschis și trupul lui a plutit lin, spre pământ. O pauză lungă, fără cuvinte. Doar lacrimile s-au prelins pe obrazul celor ce l-au întâmpinat. Picioarele lui au rămas în avion.

Aceasta este povestea scurtă a celor trei tineri bistrițeni, aviatori, ai anilor `50. O clipă de aducere aminte, o clipă de tăcere, de respect, în amintirea lor. Amin.

Delia Ionescu
_______________________
*NOTĂ: Delia Tatiana Velescu, semnătura de autor, locuiește în România și Germania. A publicat până în prezent trei volume de povestiri: „Drușca” (Ed. Curtea Veche, București, 2015), „Miriștea” (Ed. Aletheia, Bistrița, 2016) și „Trei proze” (Ed. Aletheia, Bistrița, 2017). (Virgil RAȚIU)

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

imaginea utilizatorului Dorina Nicolescu

Delia Velescu, nu incetezi sa ma uimesti cu talentul tau. Este o adevarata placere sa - ti citesc povestirile . Izvorul lor este in intensitatea cu care ai trait evenimentele tale si ale celor apropiati si de aici, emotia pe care o transmit. Felicitari!

imaginea utilizatorului Anca Gilda Nicolau

Minunata poveste, desi trista, ma determina s-o recitesc deoarece transmiti emotii

pe care eu nu le stiu decat din povestirile celor care le-au trait. Multumes lui Dumnezeu

ca avem printe noi un astfel de talent !

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close