Invitație la lectură

„Ecoul ultimei zăpezi”, poezii de Mirela Duma Bîlc

-A A +A

„Ecoul ultimei zăpezi”, poezii de Mirela Duma Bîlc
Cu foarte mulți ani în urmă, apariția Mirelei Duma Bîlc în public s-a întâmplat să fie la Cenaclul George Coșbuc din Bistrița, unde a ascultat și urmărit poezia acelor timpuri și a citit poezie proprie. Pe urmă, după o perioadă de activitate, a dispărut, se pare, la Cluj-Napoca. Acum știu că trăiește în străinătate. Anul trecut, prin toamnă, a semnat în „Mesagerul literar și artistic”, ce apare la Bistrița, un grupaj de poezii, poate ca ecou al faptului că în primăvara lui 2017 a publicat la Editura Grinta (Cluj-Napoca) volumul de poezii „Joc de ploi”, care a marcat cu bine revenirea Mirelei Duma Bîlc la vechea preocupare de salon și debutul editorial în genul liric.
Noul volum de poeme/poezii, „Ecoul ultimei zăpezi” (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2018 – director Gabriel Cojocaru), vine să întărească drumul literar liric, temelia construcției din versuri pe care Mirela Duma Bîlc a decis să o ridice împreună cu nenumăratele curente pe care poezia contemporană le parcuge, prelungindu-se și conturându-se în zeci de voci și tot atâtea direcții care tind să își anunțe, fiecare din poziția sa de pilot, autenticitatea și dorința de a se depăși pe sine și pe ceilalți. În prezent, în arena literelor din cuvinte care metaforizează și metamorfozează stări ale spiritului, are loc o continuă întrecere neliniștită, ca înmiirea valurilor mării ce bat la auritul și lunaticul orizont al poeziei.
În căutarea unui ton propriu, Mirela Duma Bîlc a decis să reia din lumea liricii de aici și de oriunde prima mare temă de forță a principiului imaterial, spiritual - iubirea. În poeziile autoarei, iubirea ca manifestare de înaltă ținută este învăluită mereu în diverse forme misterioase care produc fiori ce înalță ființa în spații de puritate. La fiecare încercare, versurile se transformă în ecouri ale iubirii, care se înmiesc, se multiplică la rândul lor, astfel încât doar cerul devine cel atotcuprinzător:
„Coboram/ din misterul culorilor/ Cinei de taină/ cu un pește/ înfășurat în mahramă/ să îl așez/ dinaintea picioarelor/ Tale/ și să pier/ mai sus/ de vremurile/ tuturor,/ totdeauna,/... Coboram/ din misterul/ camerei de sus/ să deschid larg brațele/ bisericii care te așteaptă/ liniștite”. (pag. 76)
Visul râvnit al poetei este întâlnirea de gradul 0, diafanică, idealul existențial: „Te port în seara aceasta/ cu mine,/ undeva în direcția/ altarelor/ unde se cântă/ cântec de jale,/ să te visez de la început/ așa cum răsare soarele/ și apune/ până la sfârșitul/ lumii”. (pag. 72)
„Ține-mă de mână/ până când/ soarele apune și răsare/ peste munți și mări,/ spre infinit...// Ține-mă de mână/ Tot mereu,/ Pe pământ,/ În versuri și în minte,/ Ce ne-nfășor/ Tot mai sfinți/ În dorul din cuvinte.” (pag. 65)
Marea căutare a poetei constă în întâlnirea cu divinitatea, una, singura ce îi poate oferi starea de împlinire pestemăsură. Invocările nu sunt zadarnice. Căutările prilejuiesc întâmpinări cu mama cea mult iubită și cu fiicele ei îndrăgite cum niciunele altele. Isus este patima și împlinirea, speranța fără de greșeală, infinitul perceptibil, propriu poeziei în harul trăirii sinelui:
„Ce minunat gândul Tău m-a creat/ În vâltoarea păgână a vieții/ Nici un crin N-ai făcut mai curat/ Și iubirii din mine-ai lăsat/ Harul sfânt, care-l cântă poeții.// .../ Ce minunat după chipul Tău m-a făcut!/ Și pământul L-ai supus voii mele/ Templu sfânt sunt în trupul de lut/ Luminat de-un imens cer de stele.// Și-alegerea când eu o sfârșesc/ Istovită de lupte și-nfrângeri.../ Din mâinile Tale primesc/ Ce a fost hărăzit pentru îngeri”. (pag. 45)
Iubirea celuilalt este la rându-i tot ecou, cu adevărat umbra ecoului de zăpadă. Spun acestea pentru a da sens titlului plachetei de poeme/poezii „Ecoul ultimei zăpezi”. Dominante în paginile volumului sunt versurile dedicate spiritului ceresc, cel care vindecă fără veste și răsplătește în ideal. Așezată deasupra a tot ceea ce se manifestă concret, poezia Mirelei Duma Bîlc este determinant întreținută într-o lume care vibrează de prea multă liniște și transformă ecoul care pierde orice zbucium. Se poate și astfel. Poezia se redă pe sine vieții și inefabilului. Năpraznica poezie este lăsată celor ce luptă cu munții, cu fulgerele și genunile. Lupta cu aerul de aur determină să-i crească poetei aripi pe care plutește scrutând orizontul. E o atitudine care i se potrivește și o implică în universul poeziei.
Ca semn că poezia de dragoste nu lipsește din paginile volumului vin următoarele versuri: „Astăzi/ ai văzut cerul/ ca pe un altfel/ de drum/ care la capăt/ purta/ numele meu”. (pag. 80)
Cartea se încheie cu o postfață semnată de poeta, scriitoarea Cleopatra Lorințiu. Textul postfeței vestește o poetă.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close