|

Profesorul de matematică Dorel Dănilă a trecut în eternitate. Drum bun printre stele, domnule profesor!

-A A +A

Profesorul de matematică Dorel Dănilă a trecut în eternitate. Drum bun printre stele, domnule profesor!
Dorel Dănilă, primul din dreapta
Marţi, după o scurtă, dar grea suferință, profesorul de matematică Dorel Dumitru Dănilă a trecut la cele veșnice. Vestea a întristat elevii și profesorii Colegiului Tehnic Infoel Bistrița, acolo unde Dorel Dănilă a predat matamatica o bună parte din cariera sa de dascăl. Pasionat de meserie, mereu cu zâmbetul pe buze și cu o vorbă de încurajare pentru colegi și elevi, profesorul Dorel Dănilă a știut să să facă îndrăgit și iubit în colectivele în care și-a desfășurat activitatea.
Matematica este o disciplină destul de seacă, merge riguros. Mai venim cu câte o anecdotă din istoria matematicii, din viaţa matematicienilor celebri, mai aducem câte ceva din doctrinele filozofilor antici, foarte interesante. Dacă aceste lucruri ştii să le spui când trebuie în lecţie, o poţi face să fie atractivă. Elevul trebuie respectat, îl respect şi mă respectă. Acesta este secretul. Trebuie să ştii să relaţionezi cu ei”, mărturisea profesorul Dorel Dănilă într-un interviu pentru Adevărul, în anul 2010.
Și-a început cariera de profesor la câteva școli din mediul rural, a lucrat apoi la cele două colegii naționale din Bistrița, la Liceul Pedagogic din Năsăud, la fostele Licee Industriale nr. 3 și 4 din Bistrița, pentru ca din anul 2008 să fie profesor titular la Colegiul Tehnic Infoel.
,,Nu-mi găsesc cuvintele pentru a spune ce simt în aceste momente. A fost un coleg minunat, un om echilibrat, cu un suflet plin de bunătate, pe care l-am apreciat și l-am iubit foarte mult toți membri Catedrei de Matematică. Ne va fi greu fără dânsul. Îl vom purta mereu în suflet”, a declarat, pentru „Mesagerul de Bistrița-Năsăud”, Daniela Piciu, șefa Catedrei de Matematică de la Infoel.
Astăzi, înaintea zorilor, a plecat dintre noi colegul nostru Dorel-Dumitru Dănilă, profesor de matematică la C.T. Infoel Bistrița (n. 17 sept. 1951 - d. 26 iunie 2018). A fost un om de o rară decență, onest, discret, blând din fire, iubitor și cunoscător de literatură, coleg îndrăgit și prețuit, cu un distins și rafinat simț al umorului, profesor exigent, dar plin de omenie. Dumnezeu să-l odihnească în pace, acolo unde drepții se odihnesc”, a notat pe Facebook Ioan Urcan, profesor de limba română la Infoel.
Toți cei care l-au cunoscut și apreciat sunt așteptați la înmormântarea care va avea loc joi, de la ora 13.00, în Cimitirul Evanghelic din Bistrița.
Profesorii de la Colegiul Tehnic Infoel Bistrița sunt alături de familia colegului Dorel Dănilă. Drum bun printre stele, domnule profesor!

Cristina RUSU

 

Aprecierea dvs: - Media: 4.4 steluţe (7 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close