|

Atelierul de engleză, ce mai distracție!

-A A +A

Atelierul de engleză, ce mai distracție!
    Atelierul „Engleza cu profesor”, pe care profesoara Alina Tomi îl propune elevilor dornici să își exerseze cunoștințele de limba engleză într-un mod relaxant, chiar amuzant, este unul cu adevărat special. Desfășurat în cadrul programului Fabrica de idei estivale - „Vacanță la bibliotecă”, atelierul se adresează elevilor din ciclurile primar și gimnazial, făcând apel, din plin, la imaginația acestora. Cei mici învață mult de la cei mari, care, la rândul lor, găsesc în profesoara Alina Tomi un tovarăș de joacă, o colegă doar puțin mai mare decât ei, care îi atrage spre învățarea limbii engleze în cel mai distractiv mod posibil. Și de la debutul programului Fabrica de idei estivale - „Vacanță la bibliotecă” s-au scurs, deja, două întâlniri de luni, când se desfășoară atelierul, la mediateca Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud.
    La început am lucrat o fișă, după care am lucrat în echipe și am făcut benzi desenate, cu personaje imaginate de noi, cu replici în limba engleză. A fost foarte distractiv! Am urmărit și un film, în engleză. Chiar dacă este vacanță, îmi face plăcere să vin la acest atelier educativ de limba engleză și voi veni și în celelalte săptămâni”, ne-a spus Alexia Dohotari, elevă în clasa a VI-a la Școala Gimnazială Nr 1.
    Chiar dacă este distractiv, un astfel de atelier mobilizează atenția copiilor.
    Am fost destul de atenți, mai ales când am lucrat la prima fișă, când ni s-a spus ce anume trebuie să facem. Pentru benzile desenate ne-am creat noi personaje și eu l-am creat pe Eric, un băiat care a luat niște pastile ca să fie mai puternic, ca să se lupte cu iepurașul pe care îl primise de ziua lui și care, atunci când era lună plină, devenea un monstru ucigaș. Asa că el s-a bătut cu iepurașul ucigaș și l-a învins! Noi am inventat toată această poveste și am scris-o, toată, în limba engleză, iar profa ne-a spus că a fost bine”, ne lămurește Reman Patrik, clasa a III-a, la Colegiul Național „Liviu Rebreanu”. Dar personajul descris înainte are un model în realitate: „Eu vreau să rămân un om simplu, ca acuma. De ce vin la atelierul de engleză? Pentru că așa vrea bunica și pentru că îmi place un pic”, ne-a spus Eric, fratele mai mic al lui Patrik, „eroul” povestirii de dinainte, care are doar 7 ani.
    Dar bunica băieților l-a auzit pe Eric, pentru că este și ea curioasă să vadă cum se descurcă nepoţii săi la atelierul de engleză. „Îmi face plăcere să vin aici, să-i văd pe nepoții mei învățând să vorbească o a patra limbă. Pentru că ei știu vorbi românește, ungurește și în germană”, ne spune dna Aurora Reman.
    La întâlnirea din a doua săptămână s-a discutat mult despre Campionatul Mondial de Fotbal, tocmai încheiat. Îl remarcăm între copiii mai activi pe Cristian, care are un accent ușor diferit de ceilalți. „Îmi place foarte mult să vin la atelierul acesta de limba engleză. Normal, la școală eu merg în Spania, lângă Girona, căci acolo locuiesc cu părinții și unde învăț în limba catalană. Acolo nu am nicio oră de limba română, dar vorbesc românește acasă și la școală, pentru că mai sunt copii români”, ne spune Marc Cristian, clasa a IV-a, aflat în vacanță în țară.
    Copiii sunt implicați și amuzanți. Încercăm, chiar dacă este „engleza cu profesor”, să fie engleza cu profesor la modul amuzant. Vreau să le mulțumesc și celor doi elevi voluntari, Ioana și Alex, foarte implicați și ei și sperăm că vor veni cât mai mulți copii și că vom face activități amuzante împreună. Până acum cred că ne-a reușit. La benzile desenate am avut unicorni, pinguini și iepurași ucigași. De altfel, desenele copiilor vor rămâne aici pe toată durata atelierului și vor fi expuse și în expoziția de final a Vacanței la bibliotecă. Poate veni aici cine își dorește să vină și are chef de activități creative”, spune profesoara Alina Tomi, care susține atelierul „Engleza cu profesor”. Aflăm de la ea că în săptămâna următoare se va discuta despre cultura și civilizația scoțiene, despre câteva personaje de legendă.
    Programul Fabrica de idei estivale – „Vacanță la Bibliotecă” se derulează în perioada 2 – 27 iulie, la Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, și se adresează copiilor peste 7 ani.

    Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud

     

     

     

    Votează acum!

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close