Ioan Turc vrea ca bistrițenii să își spună părerea despre adevăratele probleme ale orașului

-A A +A

Ioan Turc vrea ca bistrițenii să își spună părerea despre adevăratele probleme ale orașului
În plină campanie de anunțare a liberalilor dornici să intre în campania pentru desemnarea candidatului PNL pentru vara 2020 la primăria Bistrița, președintele PNL Bistrița-Năsăud, Ioan Turc, a anunțat marţi că este necesară organizarea unui referendum local, consultativ, evident, pentru ca cetăţenii municipiului Bistriţa să se poată exprima pe câteva teme mari: ”Este vorba despre oportunitatea sau lipsa oportunităţii construirii pasarelei de fier – o altă obsesie a domnului primar – de pe str. Independenţei. A doua temă este Centrul Intermodal şi modalitatea lui de realizare; modalitatea de reabilitare a perimetrului Bisericii Evanghelice şi locaţia pentru extinderea oraşului. Unde ne extindem, în Livezi, adică în zona industrială, sau în zona dealul Cocoşului, care este o zonă de agrement şi care, într-adevăr, este potrivită pentru acest lucru”.

Turc a precizat că va discuta despre acest demers atât cu liberalii de la organizația municipală, dar și cu alți politicieni din alte formațiuni politice: „Voi discuta acest lucru cu colegii mei. Este nevoie şi de suportul altor consilieri locali, dar am certitudinea că aceste teme fierbinţi se constituie într-un portofiul de probleme care obligatoriu trebuie să facă obiectul unui referendum de consultare. Vom discuta cu toată lumea. Vom insista ca forţele politice, oamenii care fac o altă politică decât PSD în municipiul Bistriţa să-şi reunească forţele şi să încercăm să dăm o replică la ceea ce face PSD”.

Sunt proiecte care ar urma să afecteze pentru zeci de ani viaţa cetăţenilor din municipiului Bistriţa şi nu avem dreptul să stăm pasivi în faţa acestei agresiuni a administraţiei locale”, a conchis Ioan Turc.

 

Votează acum!

Comentarii

imaginea utilizatorului Vizitator

Apoi pasajul ala de fier chiar ca este o prostie nationala . Am fost prin tzara si pe unde mai sunt astfel de "pasaje suspendate " n-am vazut nici 5% dintre pietoni sa treaca pe ele si efectiv acestia tot neregulamentar si printre masini traverseaza drumul ori strada .
Faceti domnule primar mai bine camine pentru batranii nostri, unde sa poata fi internalizati si asistati in mod calificat , ca de astea are nevoie societatea nu de aberatii fluturiste. Eu sunt fan PSD, dar acest lucru efectiv nu-mi place si nici nu este util social , fiind un lucru fara rost .

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close