Diana Morar: Cum să votezi o taxă pentru un parc de distracții care nu există?

-A A +A

Diana Morar: Cum să votezi o taxă pentru un parc de distracții care nu există?
Consilierul liberal Diana Morar critică într-o postare intenția primăriei Bistrița de-a institui o taxă de acces pe un parc de distracții care nu există. Este vorba de un parc de distracții, un fel de Aqualand, dar care ființează doar pe niște hârtii ale municipalității.

Diana Morar: "Cred că cei mai mulți dintre bistrițeni nu au auzit niciodată de Parcul de aventuri din Wonderland, conceput de către administrația locală PSD special pentru distracția lor, în realitate pentru a mai spăla din eșecul usturător al pârtiei fără zăpadă.

Aşa este! În realitate el nu există, poate cel mult pe hârtie, pentru că dacă faci o plimbare în zona Dealul Cocoș găsești urmele defrișării fără milă a arborilor şi, mai nou, alunecări de teren care pun în pericol întreaga investiție în pârtia fără zăpadă. Acum aceasta alunecă, se surpă.

În pofida inexistenței sale și a faptului că nimeni nu i-a întrebat pe bistrițeni ce ar dori să aibă ca tematică, puncte de atracție sau elemente componente acest parc de distracții, tot astfel, nimeni nu i-a întrebat dacă sunt de acord ca municipalitatea condusă de PSD să le toace banii pe o asemenea investiție în vârful dealului, în afara orașului.

Absurdul nu se oprește aici!
Pentru a mai atinge un alt capitol ”de glorie” a proastei faime a orașului propriu, psdiştii de la butoanele din Primărie mai introduc cetățenilor o taxă: taxa de acces în Parcul de distracții care nu există!

Aceasta va fi supusă la vot în consiliul municipal astăzi, în ședința ordinară. Consilierii locali sunt puși astăzi în situația de a vota o taxă care să permită doritorilor intrarea în complexul de agrement. Un mic amănunt: acesta nu există, însă se cere impunerea unei taxe. Cuantumul taxei e greu de precizat dacă e mult sau puțin atâta timp cât nici consilierii ce trebuie să voteze proiectul nu cunosc nici existența, nici tematica și nici elementele componente ale parcului.
Mă întreb cine sunt doritorii?

 

Aprecierea dvs: - Media: 4 steluţe (3 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close