|

Mesaj public de solidaritate la nivel local a liderilor politici ai opoziției # Fără penali în funcții publice!

-A A +A

Mesaj public de solidaritate la nivel local a liderilor politici ai opoziției # Fără penali în funcții publice!
Liderii partidelor din opoziție din judetul Bistrița-Năsăud: deputații Robert Sighiartau (PNL) și Ionuţ Simionca (PMP), Ioan Turc, Diana Morar, Ovidiu Florean (PNL), Teodor Mârza (PER), Cristian Roth-Gross (FDGR), Lorand Toth și Călin Stan (USR) au semnat și susțin inițiativa cetățenească # Fără penali în funcții publice.
Țin să subliniez că în Anul Centenar este nevoie mai mult ca oricând de acțiuni cu impact național! În privința justiției trebuie să gândim la fel și să acționăm la fel, indiferent de culoarea politică!
La nivelul județului sunt adunate aproximativ 4.000 de semnături. Ne propunem să atingem cifra de 10.000. Este nevoie de ajutorul fiecăruia dintre noi pentru a modifica și completa articolul 37 din Constituție pentru ca cei care au condamnări definitive în justiție să nu mai poată legifera în interes personal uitând de scopul pentru care au primit votul electoratului: să facă politică pentru cetățeni!
Împreună, reprezentanții partidelor de opoziție din județul Bistrița Năsăud susținem această inițiativă de modificare a Constituției, pentru a interzice persoanelor condamnate penal și care nu s-au reabilitat să candideze pentru funcții publice alese.
Nu mai vrem să avem oameni certați cu legea, penali condamnați definitiv în justiție care să ne conducă țara din cele mai înalte funcții publice, atât în Parlament, cât și în administrația locală!
Orice cetățean onest al acestei țări trebuie să susțină cel puțin cu o semnătură această inițiativă cetățenească.
Doar împreună vom reuși să schimbăm în bine ceea ce ne propunem: o Românie modernă din care să nu ne mai dorim să emigrăm!
#Farapenali.ro

deputat prof. Cristina–Ionela Iurişniţi

 

Votează acum!

Comentarii

imaginea utilizatorului Vizitator

Cand veti veni voi la guvernare, asa sa faceti , dar deocamdata nu voi sunteti " la butoane " si oamenilor nu le pasa daca exista si " penali " ... facuti fortzat si " politic " cu hairupul , daca totusi pe "cantarul social " atarna spre partea pozitiva si nu sprea cea negativa ! Siti bine cand domnul ex presedinte Basescu v-a spus de atatea ori , sa nu mai cautati ca nu gasiti si ca " nicaieri nu exista ingeri " ...

imaginea utilizatorului alegator

De la onorata opozitie cati ar trebui sa parseasca scena, desi au au avut o pozitie priveligiata in ceea ce priveste anchetele penale...?! Deci ca sa inteleaga tot romanul au fost penali buni si penali rai..! Penalii buni au fost luati la intrebari de ochii lumii ca a inceput sa se vada ca o parte a justitiei isi pierduse esarfa iar balanta atarna greu intr-o parte...! Odata tebuie vazut cat de stamba a fost justitia in ultimii ani, reabilitati cei care au fost tarati si condamnati, achitati, doar pentru vina de a fi fost competitori, politici sau economici! Dupa aceea se mai poate discuta, desigur daca se pun la locul lor mecanismele justitiei..si raspunderea magistratilor..! Inca odata se vede lipsa de pragmatism a opozitiei, in loc de proiecte viabile pentru oamenii si economia acestei tari, se promoveaza eterna critica la adresa adversarilor si asa zisa "lupta anticoruptie.." devenita un subiect de basm..! Mai trebuie vazut de ce anume le sunt atat de dragi unor ambasadori straini unele componente ale justitiei?! Nu cumva pentru a regla cu ajutorul acestora, viata politica in interesul domniilor lor..?! Daca magistratii nu au voie sa aiba intalniri private cu politiceni, de ce ar avea intalniri cu reprezentantii oficiali ai unor politicieni straini cu interese majore in Romania?!

imaginea utilizatorului vasile

prostu satului ,ai mai enuntat ideea asta undeva

imaginea utilizatorului alegator

Cam aceasta este atitudinea #hastagailor despre alegatori si dreptul de exprimare libera...! Ei vor sa-i votam...! Ce mai argumente...!

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close