Decizia BNR de a nu modifica dobânda-cheie a depreciat leul

-A A +A

Decizia BNR de a nu modifica dobânda-cheie a depreciat leul
Dacă monedele din regiune s-au apreciat față de euro, leul a pierdut teren în fața principalelor valute. Deprecierea leului a fost provocată de decizia BNR de a menține dobânda sa de politică monetară la 2,5%, nivel stabilit în mai, oferind astfel un semnal că inflația va scădea spre 3 – 3,5%, chiar dacă analiștii de la Unicredit Bank anticipează pentru iulie un nivel al inflației de 5,2%, față de 5,4% în iunie.
Cursul euro a crescut de la 4,6206 lei, minim care nu a mai fost atins din noiembrie trecut, la 4,6250 lei, într-o ședință în care cotațiile au urcat de la 4,615 la 4,629 lei, cele de la ora 14.00 plasându-se în jurul valorii de 4,627 lei.
Media dolarului american a crescut de la 3,9908 la 4 lei, cotațiile ei urcând de la 3,987 la 4,08 lei. Moneda elvețiană fluctua pe piețele internaționale între 1,15 și 1,152 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,0102 la 4,0191 lei.
Pentru a tempera creșterea dobânzilor interbancare, BNR a decis să facă o injecție de 10,5 miliarde lei, printr-o operațiune de tip repo, la o dobândă de 2,5%. A fost prima operațiune de acest tip din 2018.
Astfel, după patru ședințe consecutive în care a stagnat la maximul ultimilor patru ani și jumătate, de 3,47%, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la 3,40%. Indicele la şase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a scăzut de la 3,53%, maxim care nu a mai fost atins din marie 2014, la 3,49%. Indicii ROBOR la nouă și 12 luni au cunoscut, la rândul lor, scăderi, la 3,53%, respectiv la 3,60%.
Monedele din regiune se apreciau față de euro, cea poloneză la 4,254 – 4,275 zloți, iar cea maghiară la 319,7 – 320,6 forinți. Perechea euro/dolar avea o evoluție stabilă și se tranzacționa în culoarul 1,1546 – 1,1568 dolari, conturându-se astfel o tendință de apreciere a monedei americane.
Entuziasmul arătat de investitori după anunțul că bursa din New York se pregătește să lanseze o platformă pentru tranzacționarea bitcoin s-a temperat, la aceasta contribuind și aprecierea monedei americane.
Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg se plasa la jumătatea zilei de luni la 6.969,54 dolari, față de vineri seară, când valoarea a fost de 7.388,58 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14.00.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close