Sever Mureșan: În luna august, Telciul devine capitala culturală a județului Bistrița-Năsăud

-A A +A

Sever Mureșan: În luna august, Telciul devine capitala culturală a județului Bistrița-Năsăud
Zilele Festive ale comunei Telciu sunt programate în zilele de 18, respectiv 19 asugust. Manifestare ajunsă la ediţia cu numărul 12, propune în acest an, anul Centenarului, o serie de evenimente, multe dintre ele dedicate celor 100 de ani de istorie românească consfiinţită la 1 Decembrie 1918.
Organizate cu sprijinul Primăriei şi Consiliului local Telciu, Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, a Centrului Judeţean pentru Cultură Bistriţa-Năsăud şi, ca de obicei, prin implicarea personală a primarului Sever Mureşan, Zilele Festive ale comunei Telciu aduc şi în 2018 în faţa telcenilor dar şi a tuturor oaspeţilor care vor ajunge în frumoasa localitate de pe valea Sălăuţei, două evenimente culturale care, deja, au un impact major în lumea culturală şi artistică din România. E vorba de „Şcoala de vară de la Telciu” dar şi de „Întâlnirile de la Telciu”.

 SEVER MUREŞAN, primarul comunei Telciu: „Iată-ne ajunşi la a XII-a ediţie a sărbătorii telcenilor dar şi a tuturor celor care iubesc Telciul ca localitate simbol a văii Sălăuţei. O ediţie pe care o dedicăm Centenarului şi din care nu vor lipsi surprizele-sperăm plăcute, o ediţie în care ne vom cinsti înaintaşii dar şi pe cei care prin activitatea lor duc mai departe numele comunei noastre. E o ediţie în care telcenii dar mai ales oaspeţii lor, vor afla despre ceea ce am făcut în Telciu în ultimii ani, dar mai ales despre ceea ce vom mai face, sigur, alături de întreg consiliul local şi de echipa pe care o coordonez în primăria comunei Telciu. Ediţia a XII-a nu se mărgineşte doar la spectacole de sunet şi lumină, ci şi la ample şi complexe evenimente culturale organizate de două personalităţi originare din Telciu: istoricul Valer Cosma şi poetul Gelu Vlaşin.”
Este important de punctat faptul că, anual, în luna august, Telciul devine un fel de capitală culturală a judeţului, poate chiar a Transilvaniei.

Program artistic

Ca în fiecare an, prima zi de sărbătoare va fi dedicată tineretului, astfel că sâmbătă, 18 august, de la ora 19.00, pe scena amenajată în imediata vecinătate a sălii de sport, vor urca: Nicoleta Nucă, Elvis Romano, Nicole Cherry, Cristina Vlașin și formația Talisman.
Duminică, 19 august, va fi ziua folclorului, de la ora 16.00 pe scena de spectacol urmând să evolueze ansamblul și fanfara din Telciu, Floare Apostol Moldovan, Alex Mărtari, Pricop Alecu Ioan, Ana și Virgil Asoltanei si grupul folcloric Fedorca.
Invitați speciali sunt: Ovidiu Purdea Someș, Georgiana Lobonț, Nicoleta Voica, Ionuț Fulea și grupul instrumental Codru de România, precum şi ansamblurile folclorice ”Moineşteanca” din Moineşti şi ”Spice Mureșene” din Târgu Mureș”.
La finalul spectacolului, va avea loc un foc de artificii!

Cetăţeni de onoare

Nici în 2018, primarul Sever Mureşan şi consiliul local nu au uitat de cei care fac cinste comunei, urmând a fi acordate un număr de patru diplome de cetăţeni de onoare ai Telciului:
Rodica Fercana Moldovan
Valeri Toderici
Cristian George Ganea
Vasile Ştefănuţ

De asemenea, primarul Sever Mureşan va acorda diplome de excelenţă „Nunta de aur”, acelor cupluri care aniversează 50 de ani de căsnicie, jumătate din veacul pe care România îl sărbătoreşte de la Marea Unire.

„Îi aştept pe toţi care ne iubesc comuna, iubesc valea Sălăuţei, o iubesc pe Valeria Peter Predescu, îi aştept la Telciu pe toţi cei care simt şi gândesc româneşte, să vină alături de noi, să fie părtaşii bucuriei noastre de a o cinsti şi pe Maica Domnului, sub semnul căreia organizăm această mare sărbătoare!”, a conchis primarul comunei Telciu, Sever Mureşan.

 

 

Aprecierea dvs: - Media: 4.2 steluţe (5 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close