Pentru a deșcolariza societatea (I)

-A A +A

Pentru a deșcolariza societatea (I)
Este o idee care aparține lui Ivan Illich - austriac de origine croată, preot catolic ajuns filosof – care aplică o cercetare aprofundată asupra educației. Volumul cu titlul „Deschooling Society” a apărut în urmă cu cincizeci de ani, iar în limba română cu titlul „Pentru a deșcolariza societatea” (Editura Idea Design&Print, Cluj-Napoca, 2017). Gânditorul Dan Tomuleț a publicat în revista „Convorbiri literare” (Iași, nr.7 și 8/2018) un comentariu pe larg și punctual (folosind ediția în limba engleză a cărții, 1972), socotesc binevenit, deși mult tardiv, dacă luăm în consideraţie actualul și actualitatea sistemului de educație din România, aflat, după cum se observă, într-un periculos și alarmant declin, cauzat de foarte mulți factori manifești din ultimii ani. Pentru a reda cât mai fidel ideile pe care le lansează autorul cărții, Ivan Illich, și spiritul în care a fost scrisă cartea, mă folosesc de eseul și opiniile publicate – cum am remarcat - de Dan Tomuleț.
Prima observație pe care o face autorul, Ivan Illich, care pune pe gânduri serios, este aceea că dreptul de a învăța este restricționat de obligația de a merge la școală. Ivan Illich susține că educația nu trebuie să apară celui educat ca o obligație, ci ca o bucurie. Din acestea rezultă că felul în care este organizat un sistem de învățământ în cadrul unei societăți, că instituția școală călărită de un sistem birocratic rigid nu slujesc cu maximă eficiență educația tinerilor. Dar asta nu înseamnă că autorul, criticând școala, critică educația. Dimpotrivă, critica școlii se face în numele educației. Sunt criticate instituția și sistemul ei de aplicare, nu este criticat un concept, educația.
În modernitatea europeană s-a ajuns ca educația să fie confundată cu școlarizarea. Școala trebuie să fie doar un mijloc, nu un scop în sine, este instrumentul educației, nu educația însăși. De aceea societatea este obligată să regândească relația dintre școală și educație, autorul încercând o regândire a educației în alți termeni decât cei ai școlarizării. Dacă se face o comparație cu anul în care a apărut cartea (1972), carențele sistemului de învățământ pe care le sublinia au rămas, astăzi, neatinse, ba chiar s-au adâncit. Acestea înseamnă că între inerția instituției școlare și modul european de viață există un gen de condiționare reciprocă, „o alianță secretă, în virtutea căreia societatea impune școala și școala impune societatea”. De aceea autorul cere nu deşcolarizarea școlii, ci deșcolarizarea societății, care să atragă după sine modificări esențiale la nivelul mentalităților și chiar al ordinii sociale.
Așa ajunge autorul să propună regândirea activității de învățare și educație într-un mediu „deșcolarizat”. Pentru atingerea dezideratului educativ, modul de organizare a învățământului trebuie să renunțe la nevoia concentrării elevilor în același loc, la procesarea lor cvasi-industrială pe baza unor programe școlare obligatorii, la confundarea educației cu încercarea de a răspunde cerințelor pieței, la cursa acerbă după „calificări” și „calificative”. În felul acesta, prestația socială prin procedurile ei de autoritate tinde să abată atenția de la scopul educației. Ivan Illich susține că în locul monolitului instituțional, trebuie să își facă apariția „o sumă de rețele educaționale capabile să sporească șansele fecăruia de a transforma orice moment al vieții într-un moment de învățare, de împărtășire și atenție reciprocă. Rețelele de învățare pe care autorul le propune nu sunt decât niște structuri destinate să permită și să faciliteze funcționarea educativă a vieții însăși. Este o încercare de reumanizare a educației și a învățământului, bazată pe relația concretă dintre maestru și discipol, o transformare în direcția cultivării omului însăși, nu a lucrurilor pe care acesta le deține”.
Ca o paranteză, cele afirmate mai sus urmându-și cursul în alte următoare pagini, apropo de relația maestru-discipol, cobor în zilele noastre și fac referire la gânditorul Vasile Muscă, la conferința „Constantin Noica – școala în care nu se învață nimic”, publicată în revista „Contemporanul” nr. 7/2018. Pentru a explica titlul ales, Vasile Muscă recurge la un citat din „Jurnalul filosofic” (ediția 1944) al lui Noica: „Visez o școală la care să nu se predea, la drept vorbind, nimic. Să trăiești liniștit și cuviincios într-o margine de cetate, iar oameni tineri, câțiva oameni tineri ai lumii, să vină acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Căci totul și toți dau lecții. (...) Gândul Școlii, al celei unde să nu se predea nimic, mă obsedează. Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conținuturi, nu sfaturi, nu învățături. O școală în care profesorul nu învață și el e o absurditate. Cred că am găsit un motto pentru școala mea. E vorba aceasta a lui Léon Bloy: «Nu se știe cine dă și cine primește»”. Vasile Muscă afirmă că „obiectivul Școlii lui Noica nu a fost unul didactic, scopul principal era acela de a găsi pentru discipol un loc în lume, de a găsi o împăcare cu lumea. În Școala lui Noica se învăța gândirea, rostul ei nu erau gândurile, ci acela de a-i învăța pe adepți să gândească...”.
Iată o dovadă că sistemele de educație din Europa au fost mereu o preocupare în rândul gânditorilor și cercetătorilor, dovadă că necesitatea de a înnoi școala și societatea în general era un țel, de fapt o propunere de deșcolarizare a societății.

 

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close