Și Liceul Tehnologic Telciu dă onorul Centenarului României

-A A +A

Și Liceul Tehnologic Telciu dă onorul Centenarului României
    Cadrele didactice și elevii de la Liceul Tehnologic Telciu sărbătoresc veacul României Moderne prin activități educative de conștientizare a importanței istoriei naționale prin valorizarea unuia dintre cele mai mari sentimente din istoria neamului. Totodată s-a avut în vedere și sensibilizarea acestora în raport cu file din istoria locală.

    În acest context, săptămâna trecută, la instituția de învățământ s-a desfășurat activitatea intitulată ”O viață cât centenarul”, în cadrul căreia au avut loc discuții pe tema evenimentelor istorice și au fost analizate unele surse ale istoriei locale. Astfel, copiii s-au întâlnit cu un veteran de război al comunei, pe care l-au sărbătorit și care le-a evocat secvențe de viața petrecută în timpul celei De-a Doua Conflagrații Mondiale.

    Tot pe aceleași coordonate, la mijlocul acestei săptămâni, o altă activitatea a fost desfășurată la Liceul Tehnologic Telciu, și anume: expoziția de fotografii ”Vechi versus nou”/ Trecut versus prezent”. Elevii au colecționat fotografii și au realizat o expoziție în care au surprins momente din viața localnicilor, obiceiuri și tradiții locale, încercând să evidențieze modificările apărute de-a lungul anilor.

    Activitățile derulate sunt coordonate de profesorii Daniela Tomi, Anda-Cristina Mureșan și Constantin Pantea, sub îndrumarea echipei manageriale a liceului, reprezentată de profesorii Domnica Homei (director) și Daniela Mureșan (director adjunct).

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (4 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close