Liberalii continuă căutarea candidatului ideal pentru primăria Bistriţa. Au comandat şi un sondaj de opinie!!!

-A A +A

Liberalii continuă căutarea candidatului ideal pentru primăria Bistriţa. Au comandat şi un sondaj de opinie!!!
Partidele politice intră deja în fibrilații și își pregătesc terenul și infrastructura penru o abordare cât mai aproape de realitate a celor doi ani electorali, 2019 și 2020. Primele etape vizează comenzi la institutele de sondare în vederea realizării a mai multe cercetări sociologice în vederea stabilirii unei ierarhii interne în ceea ce îi privește pe doritorii care ar vrea să candideze la diferite funcții publice locale sau județene. Dacă PSD BN are deja un astfel de sondaj intern, deși, va mai exista o altă cercetare sociologică, PNL a comandat și el un sondaj de etapă în vederea identificării celor mai buni candați la alegerile locale.

Depunerile de candidaturi continuă până în 15 noiembrie

Este una din declarațiile făcute joi, în cadrul unei conferințe de presă, de către președintele PNL BN, Ioan Turc. El a afirmat că încă nu a luat o decizie definitivă în privința unei candidature la alegerile locale, dar că mai este încă timp.

” Liberalii care vor să candideze la Primăria municipiului Bistriţa îşi pot depune candidaturile la secretariatul Organizaţiei Municipale a PNL până la 15 noiembrie, iar până în 15 martie îşi vor face campanie în PNL şi în afara partidului. Aceştia vor trebui să propună un program de guvernare locală care să rezolve problemele municipiului şi un plan de campanie, dar şi o declaraţie prin care se angajează să susţină candidatul care va fi desemnat”, spune Turc.

 

El a explicat că Biroul Permanent Municipal, supervizat de Biroul Politic Judeţean aprobă lista candidaţilor care îndeplinesc condiţiile statutare. În ceea ce îi privește pe nembrii de partid, personalități din Bistrița, credibile și care au notorietate, acestea sunt obligate să se înscrie în PNL pentru a putea candida la funcția dorită.

Ioan Turc: ” Fac un apel către toţi oamenii oneşti care cred că pot să pună umărul la scoaterea din marasm a municipiului Bistriţa, să aibă deschidere, curaj, să vină la PNL şi să-şi depună solicitarea pentru a intra în procedura de desemnare a candidatului la Primăria municipiului Bistriţa”.

În ceea ce privește profilul viitorului candidat al PNL la primăria Bistrița, secretarul general al PNL, deputatul Robert Sighiartău a spus următoarele:

” Cu siguranță că avem deja acest profil, iar desemnarea candidatului la primăria Bistrița este o chestiune extrem de importantă pentru actuala conducere a PNL. Vă pot spune că PSD va avea mari surprize din partea noastră în ceea ce privește candidații pe care îi vom propune la primăria municipiului Bistrița sau la fotoliul de președinte al Consiliului Județean. Nu este niciun secret că, obiectivul principal al partidului nostru este câștigarea primăriei Bistrița și instalarea unui președinte liberal la cârma județului.

Unii și alții spun că PNL nu ar vea potențial pentru a câștiga alegerile care bat la ușă! Cum comentați!

Am auzit și eu povestea asta, dar vă asigur că este obiecitvul meu personal, în calitate de secretar general al PNL, ca primăria Bistrița să aibă din 2020 un primar liberal, un om harnic și dedicat comunității care l-a ales. Vrem și trebuie să ne aliniem și noi celor din Oradea, Cluj sau chiar Blaj.

Sunteți nemulțumit de modul în care primarul Crețu manageriază orașul?

Of, da, nu doar nemulțumit! Sunt dezamăgit pentru că marea lor parte, orașele din zona de Nord-Vest au intrat pe o direcție clară a europenizării, a unei dezvoltări cât se poate de vizibile, exemplul municipiului Oradea fiind elocvent, pe când, la Bistrița, nu a existat o prioritizare a investițiilor, orașul suferind mult la capitolul infrastructură. Mai mult, indiferența cu care autoritatea locală tratează problema tinerilor, a avut drept consecință o migrare a tinerilor spre alte orașe, în special la Cluj-Napoca. Aici, la Bistrița, nu există potențial de dezvoltare, o viziune pe termen mediu și lung. E trist că, încă suntem la acest nivel!.

 

 

Votează acum!

Comentarii

imaginea utilizatorului Cititor

Pai, " candidatul ideal " din

Pai, " candidatul ideal " din ceea ce propuneti Dvs eventual... nicidecum altfel .

imaginea utilizatorului Cititor

Candidatul ideal, de la

Candidatul ideal, de la partidul Dvs ... banuiesc... nu altfel .

imaginea utilizatorului Cititor

Care ar fi "ala "... altul

Care ar fi "ala "... altul decat , de la partidul domniei sale... in mod firesc... ?!

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close