La loc comanda ! Introducerea testelor grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională 2019, amânată cu un an

-A A +A

La loc comanda ! Introducerea testelor grilă la Bacalaureat și Evaluarea Națională 2019, amânată cu un an
Introducerea testelor grilă la Bacalaureat și Evaluare Națională 2019 a fost amânată, oficial, cu un an. Anunțul vine după discuțiile pe care ministrul interimar al Educației, Rovana Plumb, le-a purtat, vineri, cu reprezentanții sindicatelor, părinților și elevilor. Aceștia din urmă au spus că nu susțin introducerea testelor grilă la Bacalaureat și Evaluare Națională 2019, pe motiv că ”regulile nu se schimbă în timpul jocului.

EN 2019

Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a în vederea participării la Evaluarea Naţională se face în perioada 3 - 7 iunie 2019. Conform ordinului de ministru privind structura anului școlar 2018 - 2019, cursurile pentru clasa a VIII-a se vor încheia vineri, 7 iunie 2019.

Probele scrise ale Evaluării Naționale 2019 sunt programate în zilele de 18 iunie (limba română), 20 iunie (matematică) și 21 iunie (limba maternă. Afişarea primelor rezultate este prevăzută pentru data de 25 iunie (până la ora 12:00), procedură urmată de înregistrarea contestațiilor, în intervalul orar 14:00 - 20:00. Examenul se va încheia sâmbătă, 29 iunie, cu afișarea rezultatelor finale.

Ulterior afișării rezultatelor, în perioada 3 - 7 iulie, absolvenţii clasei a VIII-a și părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor completa opţiunile din fişele de înscriere pentru admiterea la liceu. Vor parcurge aceeași procedură și absolvenţii clasei a VIII-a care doresc să fie admiși în licee din alt judeţ.

Verificarea de către părinţi şi candidaţi a fişelor, corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator sunt prevăzute în intervalul 4 - 8 iulie.

Repartizarea computerizată în învăţământul liceal de stat a absolvenţilor clasei a VIII-a este programată vineri, 12 iulie 2019.

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la evaluarea naţională susţinută de absolvenţii clasei a VIII-a, care are o pondere de 80%, şi media generală de absolvire a claselor a V-a - a VIII-a, care are o pondere de 20% în calculul mediei de admitere.

Bac 2019 - prima sesiune

Prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2019 începe luni, 3 iunie, cu proba de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A). Conform calendarului aprobat prin ordin de ministru, proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (5 – 6 iunie).

În zilele de 7, 10 și 11 iunie este programată evaluarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie se va desfășura evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională (proba C). Candidaţii de altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în data de 10 iunie, pot fi programaţi pentru susţinerea probei D în zilele de 7 şi 11 iunie.

Prima probă scrisă – Limba si literatura română – Ea) – va avea loc luni, 1 iulie. Proba la Limba si literatura maternă – Eb)- este programată marți, 2 iulie, iar proba Ec) – proba obligatorie a profilului, miercuri, 3 iulie. Ultima probă scrisă – cea la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – se va desfășura joi, 4 iulie.

Afișarea primelor rezultate este programată pentru data de 8 iulie (până la ora 12:00) și e urmată de depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00). Între 9 și 12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru data de 13 iulie.

Înscrierile pentru susținerea examenului în prima sesiune se fac în săptămâna 27 – 31 mai 2019. Cursurile pentru clasele a XII-a și a XIII-a se încheie vineri, 31 mai.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close