TABLA CU MATERII

Saturați de politică

-A A +A

Saturați de politică
Saturați până la greață corticală de aparițiile în „portrete TV”, repetate, sforăitoare până la cocleală, ale personajelor politice românești (pe deasupra – vai! și contemporane), ajung bieții captivi ai posturilor video, audio și internautice, să nu mai priceapă nimic, de hăbăuci cum devin, în miezul „marii trăcăneli politice” de tip Ferentari dă Bucureșci. Iar televiziunile, multe, nu se lasă defel, nu pot „respira” dacă nu bagă pe gâtul televideoterului gâlmă după gâlmă, cu Liviu Dragnea, Viorica Dăncila (prima doamnă a politicii actuale!), Lia Olguța Etc. (așa i se spune în CEx!), Călin Popescu Tăriceanu, Codrin Ștefănecu, Niculicea și alde F. Iordache, marii șmecheri de mahala a noii politichii românești.

 Mie groază să mai uzez de atare termeni, politică românească, administrație românească, management de tip dâmbivițean, ceva de toată spaima locului și a Europei, care Europă, cred eu, abia acum realizează pe cine a primit în sânul Uniunii, fiindcă, după cum putem constata, am ajuns, după 30 de ani, de râsul ceterii, de curul curcilor. Zic astea, deoarece am auzit/citit că și ministrul de externe al Federației Ruse, și pidosnicul șef al Turciei Asiatice, Erdogan, se crucesc la cele ce văd că se petrec în România din mileniul III, și în plan politic, și pe plan economic-financiar.
Bașca, am asistat interzis, mai ieri, la „dineul de reconciliere”, ținut în Sala tronului regal din București, masă oferită gratis de Guvernul României, pentru ca să priceapă toți politicienii din Europa Unită că România este o țară cu ștaif, cu obraz subțire, condusă de mâini aprige și „puse pe treabă bună”...
Păi cum să nu fie treabă bună în Bucureștiul ocupat de niște indivizi politici, capi ai Partidului Social Democrat (PSD), în alianță cu ALDE (Tăriceanu), cu strănsă alintare cu UDMR (Kelemen Hunor) – care formațiune, din 1990 încoace, nu se lasă și își oferă voturile în Parlament bine condiționate, voturi cu bătaie lungă, întotdeauna în beneficiul etnicilor maghiari! –, cu o opoziție politică de tot rahatul, într-un București și, parțial, o Românie, ocupate de figuri cu comportament ciudat, moace de tipi puse pe căpătuială și cocoțare „pe culmi tot mai înalte”, susținute definitiv, până la punerea gâtului, de ministere cheie, al Justiției, al Muncii, al Finanțelor etc. Cum să nu te miri! Cum să nu te întrebi: Cine-s ăștia, dom'ne?! Ce vor să facă din țara asta?!... Ce se tot laudă că se sprijină pe voturile a milioane de români, că respectă nu știu ce program de guvernare lansat în 2015, că lacu, că dracu!!?...
Cine e, pe cine mai reprezintă un Liviu Dragnea, cel care se laudă că are la activ peste 200 de raiduri de vânătoare, împreună cu hoheri componenți ai echipelor pregătite activ pentru crime cinegetice??!! Sute de mistreți, de căpriori, de iepuri, de..., animale răpuse, care, cum le picau în bătăile puștilor ghiftuite de gloanțe, fabricate în draga lor Rusie – doar se știe!
Ăsta e reprezentantul de bază al PSD? Dragnea?!... Chiar nu se găsește nimeni să-l pună la punct?
Să-l cheme să răspundă la câteva întrebări esențiale?... Cum adică? Cum se poate vorbi cu seninătate despre 200 de partide de vânătoare, despre care L. D. afirmă că nici „nu își amintește cu cine se însoțea”, că a fost în acele partide împreună cu vânători „necunoscuți”, persoane icognito... Eu nu înțeleg, cum vin, ce sunt astfel de declarații date în ceața vremii?!... La mișto... Din mustață... Ca să nu mai vorbesc de suita de matrapazlâcuri puse lacale împreună cu Tutorel Toader pentru schimbarea unor legi în întreaga Justiție a României, legi, făcute, dovedite prin conținutul lor, că îi sunt numai lui favorabile, lui Dragnea (?!)... Ce fel de Justiție este aceasta?... Cum se poate permite cuiva așa ceva?... În astfel de condiții, se poate deduce cu claritate că Justiția din România este subjugată politic, că este aservită partidului de guvernământ, PSD-ului!!
Iar posturile TV nu prididesc să prezinte zicnic figurile de jale ale acestori oameni care au ajuns în funtea țării pe seama voturilor unor nevinovați, care nu și-au pus problema, în fața urnelor, ce și cum votează!? Pentru prezenta situație politică din România sunt vinovate în proporție de 50% și televiziunile, obediente PSD, și televiziunile care, sub obrocul că aduc critici partidului și personajelor care îl împănează, prezintă acești „politicieni” ca pe niște eroi, victime ale unui sistem paralel, condus din umbră de o altă Mare Umbră a... Cu siguranță o umbră a Nimicniciei, a lipsei de bun simț și moralitate crase!

 

 

Aprecierea dvs: - Media: 4.4 steluţe (7 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close