|

Doi bistrițeni au petrecut Ziua Națională în Cimitirul Eroilor. Au aprins lumânări și s-au rugat pentru sufletele eroilor

-A A +A

Doi bistrițeni au petrecut Ziua Națională în Cimitirul Eroilor. Au aprins lumânări și s-au rugat pentru sufletele eroilor
Nu și-au făcut niciun plan legat de sărbătoarea Centenarului Unirii, dar în dimineața zilei de 1 decembrie s-au gândit că cel mai potrivit mod ar fi să petreacă câteva ore la mormintele din Cimitirul Eroilor, acolo unde dorm ostașii care au căzut în luptele pentru apărarea patriei. Cum nu a fost nimic organizat, bistrițenii Georgiu Daniel și Nicolae Buzea, au ajuns la Cimitirul Eroilor doar cu câteva lumănări, de culori diferite, pe care le-au găsit prin casă. Au aprins lumânările aranjate în forma cifrei 100, s-au rugat pentru sufletele ostașilor, apoi au mers la fiecare mormânt și au citit numele eroului.

,,M-am gândit că Marea Unirea a fost posibilă doar jerfei de sânge și idei a soldaților, cât și a politicienilor de bună calitate a acelei perioade. M-am gândit la durerea si greutățile ce au urmat pentru cei întorși acasă ca invalizi de război dar și la oamenii măreți ce s-au ridicat după Unire și ne-au reprezentat cu mare onoare și cinste. M-am mai gândit că acești oameni demni nu mai sunt și noi suntem mai săraci, din ce în ce mai săraci ca nație. Valorile românești pleacă sau rămân într-un întunecat anonimat. Am uitat să fim buni, smeriți, darnici și recunoscători. De aceea, am încercat ca de 1 Decembrie să fiu recunoscător pentru jertfa lor. Am ales, împreună cu prietenul meu, să fim lângă eroi, sunt sigur că și ei s-ar fi bucurat de această zi.

 O rugăciune pentru sufletele lor și a tuturor soldatțlor morți pe teritoriul României a încheiat starea noastră de sarbătoare. Apoi, am vizitat mormintele și citit numele și regimentele eroilor. Până ne-a răpus complet frigul. A meritat fiecare minut. Am ajuns acasă împăcat și cu ideea că România ca nație va avea ântodeauna o speranță atâta timp cât vor mai exista eroi, ca și Cristian Filip Petru, căzut la datorie în Afganistan, acolo unde reprezenta țara noastră. Datorită lor, vom mai sărbători mult timp 1 Decembrie” ne-a declarat Daniel Georgiu, unul dintre bistrițenii care au petrecut Centenarul Unirii alături de eroii ce au făcut posibil actul istoric de la 1 decembrie 1918.

Cristina RUSU

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (5 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close