Pitoresc ! Casa de peste un secol și jumătate, cu târnațul plin de lemne, de la intrarea către Runcu Salvei

-A A +A

Pitoresc ! Casa de peste un secol și jumătate, cu târnațul plin de lemne, de la intrarea către Runcu Salvei
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
    A adăpostit suflete și vise peste 150 de ani iar acum este pe cale să se prăbușească, fiind tare șubrezită. Însă până să-și dea sfârșitul, a primit în târnațu-i generos lemne de foc, aruncate de-a valma. Este vorba de o casă pe care am zărit-o, vineri, imediat ce am cotit din Drumul Național 17 C pe Drumul Județean ce duce spre comuna Runcu Salvei, într-un grup de gospodării ce aparține de satul Mititei. Dacă vreți să vedeți cum arăta un imobil acum un secol și jumătate, abateți-vă când sunteți prin zonă. Cel puțin eu, m-am oprit pentru a o fotografia și ai afla povestea, istorie pe care mi-a relatat-o chiar proprietarul ei: Petru Nașcu.

    După ce a copilărit în pitoreasca casă, acum Petru locuiește câțiva zeci de metri mai încolo într-o locuință din zilele noastre. Despre străvechea casă, interlocutorul nostru ne-a spus că are mai mult de un veac și jumătate. Aici am crescut eu. Casa a fost cumpărată și strămutată de tatăl meu, Leon. E construită simplu și împărțită cum era mai demult în zona noastră, cu camera dinainte, cu tinda unde era cuptorul și cu camera din spate. Înainte de a muri, tata a dorit să i-o lase fiului meu, pe care tot Leon îl cheamă și care acum lucrează în Belgia, ca șofer de TIR. Copilul are de gând să-și construiască pe acest loc, al casei bunicului său, o locuință nouă”, ne-a povestit Petru Nașcu, cu părere de rău pentru soarta casei unde a copilărit.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 3 steluţe (2 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close