Parte a Programului "Anul European pentru combaterea sărăciei şi excluziunii sociale - 2010", consursul naţional "Jurnalistul - Actor Social" este organizat de Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale. Implementarea concursului se realizează prin S.C. Media One S.R.L., societate comercială cu sediul în Calea Victoriei nr. 68-70, scara B, sector 1, Bucureşti ("Organizatorul"), iar buna şi corecta desfăşurare este asigurată de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, organizaţie profesională de creaţie şi utilitate publică în domeniul presei. Condiţiile regulamentului oficial al acestui concurs se găsesc la adresa URL: www.2010againstpoverty.eu. Concursul se desfăşoară pe întreg teritoriul României şi materialele se vor trimite organizatorului online şi prin curier. Competiţia se va desfăşura pe următoarele secţiuni: televiziune; radio; presă scrisă ziaristică online; fotoreportaj. Concursul este programat în perioada 14 septembrie - 1 decembrie 2010, fiind deschis participării jurnaliştilor de cetăţenie română, din orice judeţ al ţării, cu activitate în domeniul social. Fiecare participant trebuie să deţină un portofoliu de materiale pe domeniul social (5 - 10) publicate sau difuzate până la data demarării concursului (14 septembrie 2010) pentru secţiunea la care se înscrie. Concursul va fi anunţat atât prin intermediul partenerilor media (TVR şi RRA), cât şi al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România. Materialele pentru etapa I trebuie să respecte parametrii specifici: Pentru secţiunea de fotojurnalism sunt acceptate 5 materiale tratând subiecte diferite publicate până la momentul lansării concursului. Materialele acceptate în concurs trebuie să se încadreze în următorii parametri: minim 72 dpi la dimensiune minimă acceptată 12 x 15 cm. Pentru secţiunea de televiziune sunt acceptate 5 materiale (reportaje, interviuri, filme documentare) tratând subiecte diferite deja difuzate până la momentul lansării concursului. Materialele acceptate în concurs trebuie să se încadreze în următorii parametri de durată: 1 act=de 13 min, 2 acte= 26 min , 4 acte= 52 min. Pentru secţiunea de radio sunt acceptate 5 materiale (reportaje sau anchete în format audio - mp3) tratând subiecte diferite difuzate. Materialele acceptate în concurs trebuie să fie de: 15 min., 30 min., 45 min. sau 60 min. Pentru secţiunea de presă scrisă sunt acceptate 5 materiale (interviuri, reportaje sau anchete). Materialele acceptate în concurs trebuie să se încadreze în următoarele condiţii: minim 2 pagini A4 - de 28 rânduri, maxim 5 pagini A4 de 28 rânduri. Pentru secţiunea de ziaristică online sunt acceptate 5 materiale (interviuri, reportaje sau anchete): minim 2 pagini echivalent A4 - de 28 rânduri, maxim 5 pagini echivalent A4 de 28 rânduri. Pentru secţiunea de fotojurnalism sunt acceptate 5 materiale: minim 72 dpi la dimensiune minimă acceptată 12 x 15 cm. Etapa a II-a: Pentru secţiunea TV se va trimite un reportaj, un interviu sau un documentar în format video, de 13 min., 26 min. sau 52 min. predat pe suport digital CD/DVD; secţiunea Radio: un reportaj sau o anchetă în format audio (mp3) de 15 min. 30 min., 45 min. sau 60 min. predat pe suport digital CD/DVD; secţiunea Presă scrisă: un interviu, reportaj sau anchetă de minim 2 pagini A4 - de 28 rânduri, maxim 5 pagini A4 de 28 rânduri, tipărit sau suport digital CD/DVD; pentru secţiunea Online se va prezenta un interviu, reportaj sau anchetă de minim 2 pagini A4 - de 28 rânduri, maxim 5 pagini A4 de 28 rânduri, numai în sistem originar digital CD/DVD; pentru secţiunea Fotojurnalism se va prezenta un fotoreportaj (care poate cuprinde maxim 5 imagini) tratând un singur subiect. Fotografiile vor fi tipărite în format A3 pe hârtie fotografică. Materialele pentru etapa II vor fi trimise prin Prioripost la adresa: OP 15, CP 8, Bucureşti, sau la sediul organizatorului din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 68-70, Sc. B, Et. 7, cu specificaţia "Pentru Concursul Jurnalistul - Actor social". Data limită de primire a materialelor este 15 noiembrie 2010, data poştei. Juriul va fi format din: prof. dr. Mihai Miron (Preşedinte UZP) - pentru jurizarea finală, asist. univ. drd. Bogdan Gamareţ (UZP) - pentru secţiunea de televiziune, TBD (TVR), Maria Toghina (RRA), Adriana Frăteanu (UZP) - pentru secţiunea radio, prof. dr. Dumitru Titus Popa (UZP) -pentru presa scrisă , Bogdan Stanciu (UZP)- pentru jurnalism on line, Mitică Panaitescu (UZP) - pentru fotojurnalism, precum şi câte un reprezentant din partea Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi al organizatorului.
Victor ŞTIR
Indemnizaţii şi alocaţii încasate necuvenit
Ora 15:32:39 06 septembrie 2010
O femeie din localitatea Nuşeni are de înapoiat 450 de lei încasaţi necuvenit ca indemnizaţie pentru creşterea copilului, anunţul Agenţiei Judeţene pentru Prestaţii Sociale Bistriţa-Năsăud, din data de 26 august, fiind întocmit după ce decizia a fost transmisă, iniţial, prin poştă şi restituită, deoarece femeia s-a mutat din localitate. De fapt, asta ar fi şi fost problema, beneficiara omiţând să menţioneze că şi-a schimbat domiciliul, AJPS continuând să-i acorde indemnizaţia pentru creşterea copilului, deşi aceasta a solicitat-o şi obţinut-o şi din judeţul în care s-a mutat. Suma poate fi plătită în termen de 15 zile de la comunicare, în caz contrar urmând să fie recuperată prin executare silită. De la începutul anului au mai fost afişate 3 astfel de anunţuri, pentru recuperarea unor sume încasate necuvenit, cu o valoare cuprinsă între 44 şi 557 de lei, cu titlu de indemnizaţie pentru creşterea copilului, alocaţie complementară, de susţinere pentru familia monoparentală şi alocaţie de plasament, datorate de beneficiari din Cuşma, Beclean, Mărişelu, Bistriţa, Nimigea de Sus, Poiana Ilvei, Dumbrăviţa şi Cristeşti.
Florin LAZĂR
Sindicalişti puşi pe proteste
Ora 13:12:08 06 septembrie 2010
CNS "Cartel ALFA" solicită Guvernului stabilirea unui salariu minim de 705 lei pentru anul viitor, utilizarea ca bază de calcul a salariilor din decembrie 2009, nu a celor din iulie 2010 (micşorate cu 25 la sută) şi aplicarea unui raport maxim de 1 la 12 între salariul de bază minim şi cel maxim în sectorul bugetar, şi nu de 1 la 15, cât se prevede în proiectul de Lege-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. "Confederaţia Naţională Sindicală «Cartel ALFA» a constatat faptul că Executivul doreşte în acest moment să anuleze întregul efort făcut prin dialog social cu mişcarea sindicală pentru stabilirea cadrului legal privind salarizarea unitară a bugetarilor prevăzută în Legea 330/2009, prin comisia bipartită care a lucrat împreună cu reprezentanţii Băncii Mondiale, propunând două acte normative complet diferite prin care: proiectul cadru este construit pe un salariu minim, sau coeficient 1, de 640 lei (nu mai este 705 lei după cum este prevăzut în Legea 330/2009), intenţionându-se a se lua în considerare salariile de la 1 iulie 2010 (cele reduse cu mai mult de 25 la sută), prin ignorarea totală a salariului de la 31 decembrie 2009, prevăzut în actuala lege - prin această măsură guvernanţii dorind «semi-îngheţarea salariului minim», mână în mână cu ordonatorii de credite speculatori, pentru menţinerea evaziunii fiscale pe piaţa muncii; Guvernul intenţionează să stabilească salariul minim în fiecare an, în funcţie de proiecţia bugetară, ceea ce va genera o «flexibilizare» totală a veniturilor celor peste un milion de salariaţi bugetari; au apărut deficienţe majore la grilele realizate de comisia bipartită cu sprijinul experţilor Băncii Mondiale; raportul maxim de 1/12 se transformă în 1/15 acordându-se astfel funcţiilor de conducere sporuri semnificative la salariile obţinute", potrivit confederaţiei sindicale, care pregăteşte acţiuni de protest.
Florin LAZĂR
Amenzi de la jandarmi
Ora 12:26:44 06 septembrie 2010
Câţiva cetăţeni nu s-au avut bine, la sfârşitul săptămânii trecute, nici cu normele de convieţuire socială, nici cu ordinea şi nici cu liniştea publică, pe care le-au tulburat într-atât încât a fost nevoie de jandarmi să se limpezească. "Principalele abateri constatate se referă la consumul de alcool în spaţiul public neamenajat, tulburarea liniştii publice, refuzul declinării identităţii în faţa agentului constatator şi provocarea de scandaluri în spaţiul public", potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud, aplicându-se amenzi în valoare de 2.850 de lei.
Florin LAZĂR
Maieru
Sexagenar bătut cu sălbăticie de un cioban
Ora 12:15:52 06 septembrie 2010
Vestea unui scandal oribil a zguduit aseară comunitatea din Maieru, după ce un bărbat, oier de meserie, înarmat cu o bâtă, a tăbărât asupra unui consătean şi l-a lovit cu cruzime până când l-a văzut căzut la pământ. Cearta a izbucnind când oierul a trecut cu mioarele, vreo 60 la număr, peste terenul consăteanului său, iar acesta a ripostat verbal văzându-şi proprietatea încălcată. Incidentul s-a produs pe un câmp de la periferia localităţii, pe fondul unor dispute între victimă şi agresorul său. Potrivit poliţiştilor locali, victima este un bărbat de aproximativ 65 de ani, care a ieşit ieri după-amiază pe câmp pe un teren al său să-şi vadă culturile. Bărbatul le-a povestit că acolo a dat peste un consătean de 23 de ani, care tocmai trecea cu turma peste pământul lui. Enervat, acesta i-a reproşat că îi încalcă proprietatea, iar de aici a început scandalul. Ciobanul a trecut la atac, lovindu-l pe bătrân cu bâta. Proprietarul terenului a căzut la pământ, iar agresorul a continuat să-i aplicat mai multe lovituri cu bâta peste corp şi cap, fără a ţine seama că cel căzut se afla în imposibilitatea de a se apăra. După comiterea agresiunii, bătăuşul a fugit. Victima a mai avut puterea să ajungă cu chiu, cu vai până acasă, de unde a sunat la 112, cerând ajutor. A fost preluat de paramedicii SMURD Sângeorz-Băi, care i-au acordat primul ajutor şi l-au transportat la Camera de Primire Urgenţe a Spitalului Orăşenesc Năsăud. Potrivit acestora, bărbatul prezenta un traumatism craniofacial şi toracic prin agresiune, cu suspiciunea existenţei unor fracturi costale, hematom al maxilarului superior şi o plagă occipitală stânga. Poliţiştii din Maieru au spus că agresorul este un bărbat violent, care a mai fost implicat în diverse scandaluri şi agresiuni, şi este cercetat în circa 6 fapte penale. Aceştia aşteaptă plângerea victimei pentru a demara cercetarea faptei şi, în funcţie de numărul zilelor de îngrijiri medicale necesare victimei pentru restabilire, să facă încadrarea juridică a faptei. Agresorul riscă să ajungă după gratii, întrucât legea penală prevede pedepse cu închisoarea cuprinse între 3 luni şi 2 ani (sau amendă) pentru infracţiunea de loviri şi alte violenţe sau de la 2 la 5 ani pentru vătămare corporală.
Ovidiu LĂZĂROAIE
Ridicat de pe stradă în comă alcoolică
Ora 11:36:29 06 septembrie 2010
Incindent cu urmări grave pentru un tânăr bistriţean. Acesta a fost găsit ieri, în jurul orei 17.05, căzut la pământ pe strada Subcetate din Bistriţa de nişte trecători. Tânărul se pare că a băut atât de mult, încât a intrat în comă alcoolică. Oamenii au sunat la 112 şi au chemat ambulanţa, spre locul solicitării fiind direcţionat echipajul SMURD Bistriţa ai cărui paramedici au găsit pacientul mai mult mort decât viu. După ce i s-a acordat primul ajutor, tânărul a fost transportat la Secţia de Urgenţe a Spitalului Judeţean, unde i-au fost acordate îngrijiri în urma cărora şi-a revenit, a vorbit, însă a rămas în spital peste noapte pentru supraveghere, au spus paramedicii. Atât personalul ambulanţei, cât şi cel al subunităţilor SMURD din judeţ spun că în fiecare zi preiau şi transportă la spital cel puţin un pacient cu etilism acut. Medicii spun că pentru asigurarea terapiei unei come toxice sunt necesare cel puţin 9 persoane - trei medici, adică unul de urgenţă-toxicolog, unul de terapie intensivă şi un altul de imagistică medicală, doi asistenţi, doi brancardieri şi două infirmiere, astfel că un asemenea caz paralizează, practic, primirea altor urgenţe.
Ovidiu LĂZĂROAIE
Farmacii veterinare sancţionate
Ora 11:26:31 06 septembrie 2010
Pornind şi de la cazul ketamina (anestezic general), în care au fost implicaţi 2 medici veterinari ce au alimentat o reţea de traficanţi din judeţul Hunedoara, preşedintele ANSVSA, dr. Radu Roatiş Cheţan, a dispus, la finele lunii trecute, efectuarea de controale privind gestionarea şi folosirea substanţelor psihotrope şi stupefiante în depozitele farmaceutice, farmaciile, cabinetele, spitalele şi clinicile veterinare. În judeţul nostru au fost sancţionate două farmacii veterinare (Bistriţa), una cu amendă în valoare de 700 de lei, iar cealaltă cu avertisment, potrivit directorului coordonator adjunct al Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Bistriţa-Năsăud, dr. Romulus Biţa. Nereguli descoperite: nerespectarea prevederilor legale la înregistrarea şi păstrarea evidenţelor privind substanţelor psihotrope şi stupefiante; evidenţele privind achiziţia de substanţe psihotrope şi stupefiante nu erau la punctul de lucru; nerespectarea prevederilor legale la păstrarea evidenţelor şi eliberarea produselor medicinale veterinare. "Eliberarea din farmacie a medicamentelor cu substanţe toxice este strict reglementată numai pe bază de reteţă. Nu se eliberează din farmacie nicio substanţă toxică fără să fie prelucrată într-o formă farmaceutică. Alături de substanţele toxice se găsesc şi substanţe stupefiante care, pe lângă faptul că sunt medicamente, duc cu timpul la dependenţă, producând toxicomania", precizează Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). La nivel naţional s-au aplicat 23 de amenzi, în cuantum de 19.900 de lei, verificându-se 91 de depozite farmaceutice, 248 de farmacii şi 21 de puncte farmaceutice veterinare, 189 de cabinete sanitare, clinici sau spitale veterinare, 106 cabinete veterinare cu activitate concesionată, o grădină zoologică şi 3 adăposturi pentru câini fără stăpân.
Florin LAZĂR
Bătut de necunoscuţi
Ora 11:01:07 06 septembrie 2010
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost bătut cu bestialitate de mai mulţi necunoscuţi aseară, în jurul orei 21.00, pe strada Libertăţii din municipiul Bistriţa. Despre acest lucru au fost sesizate prin 112 instituţiile abilitate, la faţa locului fiind trimis un echipaj al SMURD Bistriţa, care i-a acordat primul ajutor, şi un echipaj de siguranţă publică, însă agresorii dispăruseră de la locul faptei. Tânărul a ajuns în stare gravă la Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean, unde medicii de gardă i-au acordat îngrijirile impuse de leziunile suferite. Potrivit celor spuse de salvatorii bistriţeni, bărbatul a declarat că nu cunoaşte identitatea persoanelor care l-au agresat şi nici motivul acestora. "Pacientul a fost preluat de noi aseară, în jurul orei 21.15, din stradă, după ce a fost victima unei agresiuni. Acesta prezenta multiple contuzii şi echimoze, fiind lovit puternic la cap şi la nivelul feţei. L-am transportat la spital pentru a i se face toate investigaţiile necesare şi a i se administra tratamentul adecvat", ne-a declarat dispecerul de serviciu la ISU Bistriţa-Năsăud. Pe de altă parte, ag.pr. Claudia Rădoi, ofiţerul de relaţii publice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Bistriţa-Năsăud, ne-a declarat că: "Se aşteaptă ca victima agresiunii să depună plângere însoţită de un certificat constatator cu concluziile medico-legale legate de agresiune, după care poliţiştii municipiului Bistriţa vor demara cercetări în acest caz pentru identificarea şi tragerea la răspundere a agresorilor".
Ovidiu LĂZĂROAIE
Furtul de prune, afacere de sezon
Ora 11:36:46 05 septembrie 2010
După ce în urmă cu doar două zile poliţiştii au interceptat la Viile Tecii un transport de circa o tonă de prune furate, aseară a fost sesizată o nouă faptă de acest fel, de astă dată în apropierea municipiului. Un echipaj din cadrul Detaşamentului Mobil al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi a fost contactat în jurul orei 20.30 de către dispecerul de serviciu al Inspectoratului şi îndrumat spre Dealul Dumitrei, unde paznicii Staţiunii Pomicole Bistriţa au solicitat sprijin pentru prinderea unor persoane care sustrăgeau fructe din livadă. Unul dintre paznicii livezii le-a declarat jandarmilor că a văzut patru persoane care încercau să sustragă fructe şi care la sosirea patrulei de jandarmi au fugit. Hoţii au abandonat prada - 40 de saci cu prune - care a fost predată pe bază de proces verbal societăţii păgubite. Jandarmii au început investigaţiile în vederea identificării celor în cauză, care se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de furt calificat. Dacă vor fi găsiţi, riscă să ajungă după gratii, fapta fiind pedepsită de Codul Penal cu închisoare cuprinsă între 3 şi 15 ani.
Ovidiu LĂZĂROAIE
PS Irineu Bistriţeanul, aşteptat la resfinţirea bisericii ortodoxe nr. 2 din Năsăud
Ora 11:21:04 05 septembrie 2010
Peste două săptămâni, la Năsăud, biserica ortodoxă cu hramul "Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena" va trăi clipa resfinţirii în urma lucrărilor de reabilitare care au durat mai bine de doi ani. Programat pentru duminică, 19 septembrie, cu începere de la ora 9.00, evenimentul îl va readuce în mijlocul credincioşilor din localitate pe Preasfinţitului episcop vicar Irineu Bistriţeanul al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului, cel care va oficia slujba religioasă alături de un sobor de preoţi, în frunte cu părintele Ioan Dâmbu - protopopul Năsăudului. Păstorită la ora actuală de părintele George Celsie, biserica de la intersecţia Bulevardului Grănicerilor cu strada Virgil Şotropa a fost prima biserică ortodoxă din localitate, a cărei construcţie a început în urmă cu aproape opt decenii. Potrivit profesorului Vasile Pavelea, această biserică şi casa parohială din imediata vecinătate au fost construite de maistrul Gheorghe Pleş după planurile profesorului inginer Teodor Şimon, amândoi din Năsăud. Ceremonia religioasă de sfinţire a avut loc în data de 19 noiembrie 1939, iar resfinţirea s-a făcut la 21 februarie 1965 de către un sobor de preoţi în frunte cu episcopul Teofil Herineanu. Prin grija preotului paroh Nifon Odobescu, din 1983 şi până în anul 2000, aici au fost realizate diferite lucrări de reabilitare, alte lucrări de reînnoire a bisericii fiind reluate din 2008, odată cu instalarea în parohie a preotului George Celsie.