Luni 06 septembrie 2010
Liga Aleşilor Locali s-a transformat în Liga Aleşilor Liberali
Ora 18:11:39
08 februarie 2010
Preşedintele interimar al PNL Bistriţa-Năsăud, deputatul Ioan Ţintean a confirmat faptul că Liga Aleşilor Locali s-a transformat în Liga Aleşilor Liberali, din acestă structură urmând să facă parte şi parlamentarii acestei formaţiuni politice.
Într-o altă ordine de idei, Ţintean ne-a prezentat şi rezoluţia congresului Ligii Aleşilor Locali de la Poiana Braşov. Astfel, Liga Aleşilor Locali a Partidului Naţional Liberal solicită conducerii centrale a partidului şi grupurilor parlamentare liberale să concentreze acţiunile specifice opoziţiei asupra ineficienţei şi abuzurilor Guvernului Boc din zona administraţiei publice locale. Potrivit lui Ţintean, este vorba de următoarele măsuri: aducerea permanentă la cunoştinţa opiniei publice a modului discreţionar în care sunt alocate resursele destinate comunităţilor locale, precum şi a presiunilor politice la care sunt supuşi aleşii locali ai Partidului Naţional Liberal; creşterea numărului de întrebări şi interpelări adresate Prim-ministrului, Ministrului Administraţiei şi Internelor, precum şi Ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului pe această temă.
De asemenea, Liga solicită conducerii centrale a partidului şi grupurilor parlamentare liberale elaborarea şi supunerea spre dezbatere publică a unui amplu proiect de reformă administrativă a României, fundamentat pe criteriile de eficientizare a administraţiei publice centrale şi locale care dau rezultate în statele Uniunii Europene. Considerăm că pachetul legislativ promovat de Partidul Naţional Liberal trebuie să asigure descentralizarea şi debirocratizarea reala a administraţiei publice şi să asigure depolitizarea şi debaronizarea României.
"Criza economică din România este dublată şi potenţată de criza instituţională în care Guvernul PD-L a aruncat administraţia publică centrală şi locală. Incapacitatea de a gestiona eficient resursele ţării şi lipsa de idei şi de soluţii la criza economică au adus în pragul falimentului nu doar sectorul privat, ci şi o bună parte din structurile administraţiei locale. La provocările crizei economice care afectează societatea românească, Guvernul PDL a înţeles să răspundă prin măriri antieconomice de taxe şi impozite, prin reduceri iraţionale de cheltuieli bugetare, neînsoţite de direcţionarea fondurilor către investiţii generatoare de locuri de muncă, ori prin condiţionarea politică a alocării resurselor către comunităţile locale. De asemenea, singura politică administrativă impusă de Cabinetul condus de fostul primar Emil Boc este hipercentralizarea deciziei asupra surselor de finanţare, mecanism care are drept scop impunerea controlului politic asupra primarilor Opoziţiei, în general, şi a primarilor Partidului Naţional Liberal", a mai spus Ioan Ţintean.
Alin CORDOŞ

Vizitatori online : 37

Vremea în Bistrita

oferit de Acasa.ro

Utile


SPORT & FITNESS

TURISM

AFACERI

INDUSTRIAL

AUTO

IT, Internet

Cautare in arhiva


Alte titluri


 
Netblog - Auto Blog
Ziarul.BN
Integrame Online
Turism pe litoralul românesc în timpul și în afara concediilor la
Vila Ad-Ella

Stop cadru


Windows Vi(s)ta

Curs valutar

BNR - 06.09.2010
Euro4.2762
Dolar3.3168
Gr. aur133.3113

Electrica