BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

De ce ai nevoie pentru a amenaja o gradina japoneza?

De ce ai nevoie pentru a amenaja o gradina japoneza?

Grădinile japoneze sunt un omagiu adus naturii, datorită armoniei cu care elementele naturale, precum piatra și plantele, se îmbină într-un design echilibrat. Te poți bucura de o astfel de grădină chiar la tine acasă, prin crearea unei atmosfere Zen relaxante.


În continuare îți prezentăm ingredientele necesare pentru a amenaja o grădină japoneză.

Alei pavate cu piatră naturală

Piatra naturală este nelipsită dintr-o grădină japoneză. Aceasta poate fi utilizată pentru a amenaja aleile, ce îți vor aminti de aleile Roji. Acestea nu sunt doar alei de trecere, ci o invitație la meditație, îndemnând privitorii să se distanțeze de agitația cotidiană.

Plasează pietrele asimetric, către zone ascunse ale grădinii. Folosește pietre de râu sau pietriș, dacă vrei să adopți un stil rustic.

Adaugă elemente de apă

Apa este unul dintre elementele de bază ale unei grădini japoneze. Poți amenaja un mic lac, pe care îl poți decora cu pietre de mici dimensiuni, dar și cu bolovani. Dacă spațiul îți permite, încearcă crearea unui design mai complex, cu mici cascade și un pod care să traverseze lacul.

Apa poate fi prezentă și printr-o fântână arteziană din piatră, pe care o poți construi în forma dorită. Folosește un sistem de recirculare a apei și te bucuri în fiecare zi de sunetul ei liniștitor. 

Plantele potrivite pentru o grădină japoneză

Pentru a reda atmosfera specifică grădinilor japoneze, ai nevoie de plante care să te conecteze cu natura. Alege plante de mici dimensiuni, preferate fiind coniferele pitice și cele veșnic verzi, care au o perioadă îndelungată de înflorire.

Optează pentru azalee, bonsai, liliac, arțar, bambus, ienupăr sau pin pitic. Acestea adaugă culoare pe toată perioada anului, însă rolul lor nu este pur decorativ. Plantele din grădinile japoneze creează o atmosferă liniștitoare, care te apropie de natură.

Piatra și mușchii

După cum știi deja, piatra este unul dintre elementele ce nu pot lipsi dintr-o amenajare curte în stil japonez. Combinarea pietrelor cu mușchii este întotdeauna o alegere inspirată.

Îmbină bolovanii cu pietriș și mușchi, pentru a-ți amenaja o zonă perfectă de relaxare. Mușchiul este un simbol al înțelepciunii, de aceea el este inclus în multe grădini japoneze. În plus, cultivarea lui este ușoară, însă are nevoie de zone umbroase și umede pentru a se dezvolta. Potrivite sunt zonele situate sub copaci sau la umbra unui zid, care îi asigură o cantitate mică de lumină.

Corpurile de iluminat

Nota de echilibru specifică unei grădini japoneze trebuie să se regăsească în orice aspect al acesteia, inclusiv în iluminat. Câteva felinare în stil japonez sau ghirlande de becuri oferă armonie în spațiul tău exterior, odată cu lăsarea întunericului.

Felinarele japoneze sunt de o frumusețe unică, existând modele din piatră, cu o semnificație aparte. Elementele acestora simbolizează pământul, apa, focul, vântul și cerul, fiind apreciate atât pentru rolul lor decorativ, cât și pentru simbolistică.

Există puține elemente de care ai nevoie pentru a crea propria grădină japoneză. Acestea pot fi îmbinate armonios, indiferent de dimensiunea spațiului, pentru a crea atmosfera Zen atât de îndrăgită peste tot în lume.

copyright © 2025 mesagerul.ro