Mesagerul.ro

Învață limba germană cu vorbitori nativi

Învață limba germană cu vorbitori nativi


Învață limba germană cu vorbitori nativi

 

„Limba germană este dificilă!” - acesta e primul argument pe care l-am întâlnit de fiecare dată. Orice limbă străină este grea, dar dacă depui un efort constant nimic nu este imposibil. S-au descoperit atât de multe metode și există o mulțime de mijloace care facilitează învățarea limbii germane, încât faptul că este mai dificilă nu mai este un argument solid.

 

Toată lumea dorește să învețe limba germană în cel mai corect mod posibil, începând de la scriere, până la pronunție și construirea corectă de propoziții și fraze. Practicarea împreună cu un vorbitor nativ de limba germană este cel mai bun mijloc.

 

În primul rând, un vorbitor nativ te va ajuta să-ți depășești barierele lingvistice prin faptul că acesta nu cunoaște probabil limba ta maternă. Astfel, pentru a face posibilă comunicarea, va trebui să apelezi la cunoștințele avute în limba germană și chiar să depui efort în introducerea cuvintelor noi în vocabularul pe care îl stăpânești deja.

 

Limba germană este a doua cea mai vorbită limbă străină pe continentul european. În spațiul românesc aceasta a devenit din ce în ce mai solicitată, atât pe piața muncii, cât și în cadrul unităților de învățământ. Așa a luat naștere și Asociația Gutenberg - cea mai mare comunitate și rețea de tineri vorbitori de limba germană din România, însumând peste 160+ de proiecte și programe educaționale în 12+ ani de activitate, din dorința de a contribui la dezvoltarea spațiului germanofon din România și a educației în limba germană.

 

Programele educaționale desfășurate în cadrul Asociației au drept elemente comune limba germană și educația non-formală. Între inițiativele dezvoltate se numără cursuri și alte programe de învățare a limbii germane, pentru toate categoriile de vârstă și diferite niveluri lingvistice, în cadrul a două inițiative antreprenoriale complementare:

 

- Centrul Gutenberg (www.invatagermana.ro): cursuri de limba germană pentru adulți și companii;

- Centrul Didacto (www.didacto.ro): cursuri și activități educaționale în limba germană pentru copii.

 

Cunoașterea limbii germane îți oferă, o încredere mai ridicată în viitorul tău, deoarece vorbitorii de limba germană au parte de din ce în ce mai multe oportunități. Limba germană îți oferă oportunități suplimentare de dezvoltare personală și profesională prin intermediul programelor de formare, al taberelor educaționale, al burselor etc., precum și acces către educație făcută altfel și alte mentalități.

 

Adulții cunoscători de limba germană au un avantaj competitiv pe piața muncii și din România, dar și din străinătate, precum regiunea D.A.CH. (Germania, Austria, Elveția). Aceștia au șanse mai ridicate de angajare, un salariu mai mare și au posibilitatea să ocupe poziții mai înalte în cadrul unei companii.

 

Limba germană le oferă copiilor oportunități de dezvoltare personală și profesională încă de la învățarea primelor cuvinte în germană. Învățarea unei limbi străine contribuie direct la dezvoltarea de noi zone ale creierului, zone care conduc la atingerea unui nivel ridicat de concentrare, atenție și memorare. Prin urmare, copiii au parte de experiențe educaționale prin care vor dobândi abilități profesionale și sociale care vor dura toată viața.



Învață germană cu vorbitori nativi la Centrul Gutenberg!

Nu este niciodată târziu să înveți germana. Centrul Gutenberg pune la dispoziție o serie de cursuri online și resurse educaționale interactive, prin care adulții vor învăța ușor și rapid limba germană.

 

La Centrul Gutenberg puteți opta pentru cursuri clasice, care se concentrează pe învățarea limbii germane după cerințele încadrării în standardele lingvistice europene, precum și cursuri conversaționale unde veți avea ocazia de a vă pune în practică mai activ cunoștințele dobândite. Cursurile conversaționale se țin cu vorbitori nativi de limba germană, iar cei 400+ cursanți absolvenți au afirmat faptul că un vorbitor nativ de limba germană contribuie la accelerarea procesului de învățare.

 

Atât cursurile clasice, cât și cele conversaționale, au loc online. Astfel, cursanții au descoperit beneficiile care vin odată cu aceste cursuri, precum costuri mai reduse și faptul că poți să înveți germana de oriunde vrei tu, fără să fie nevoie să te deplasezi. Mai mult, acest mediu virtual oferă posibilitatea de a împărtăși programele educaționale calitative, atât cu adulții din toată România, cât și cu cei din străinătate. La Centrul Gutenberg ai posibilitatea de a participa la un curs online introductiv de germană 100% gratuit, anterior achiziționării, pentru a testa metodele de predare și dinamica grupelor de cursanți.



Centrul Didacto învață copiii limba germană!

Învățarea limbii germane la Centrul Didacto este o adevărată plăcere. Îmbinăm jocul cu instrumente interactive de comunicare online, dezvoltarea personală cu cea profesională, toate având drept element comun germana.

Misiunea Didacto este de a crește generații de copii încrezători care vor ajunge acolo unde își propun prin oferirea de experiențe educaționale calitative, online și offline.

 

Activitățile online la Centrul Didacto presupun desfășurarea de cursuri și ateliere conversaționale cu nativi vorbitori de limba germană pentru copiii cu vârste cuprinse între 8-14 ani, cu orice nivel de germană (începător, intermediar și avansat). Activitățile offline au loc vara și iarna, la taberele de germană de zi în Cluj-Napoca sau cu cazare la munte, având tematici diverse.

 

Centrul Didacto dorește să demonstreze calitatea programelor pe care le organizează și oferă posibilitatea de a participa la sesiuni gratuite demonstrative unde veți descoperi cum se desfășoară cursurile și ateliere conversaționale cu nativi vorbitori de germană și ce metode sunt folosite în procesul de predare. De asemenea, se face astfel și o estimare a nivelului de limba germană al copiilor participanți.

 

 

Învață și tu limba germană, alături de vorbitori nativi!


copyright © 2024 mesagerul.ro