Furnizorul Spribe a încercat (și reușit) să îmbine în jocul Aviator adrenalina video sloturilor cu cea a pariurilor sportive. Jocul are o grafică interesantă și un format unicat, în care va trebui să ghicești cota (altitudinea) maximă la care va ajunge în runda respectivă avionul, colectând câștigul în timp util. El va porni de la cota de 1.00 și poate să “se înalțe” până la o valoare maximă chiar și de peste 50.00 sau 100.00, însă și la una de nu mai mult de 1.02.
Pentru a reuși să câștigi, va trebui să apeși pe butonul “Încasează” în timp util, luând un premiu cât mai mare, dar având grijă să faci asta până când avionul va decola. Regulamentul este foarte simplu, însă norocul trebuie să fie din belșug pentru că este destul de greu să aproximezi suficient de bine cât să și câștigi, dar cât să nici nu îți pară rău că ai apăsat prea devreme pe “Încasează”.
Jocul Aviator are doar câteva reguli:
● Îți setezi miza sau mizele, în funcție de dacă vrei să plasezi unul sau două pariuri în aceeași rundă.
● Aștepți să înceapă următoare rundă.
● Îți folosești toate “superputerile" pentru a apăsa pe “Încasează” la momentul potrivit.
Deși pare la fel de simplu ca o păcănea online, jocul este cu mult mai intens. Aviator a fost prezentat publicului din România de puțin timp, însă a reușit să cucerească inimile multor persoane. Teoretic, RTP-ul acestui joc este de 97% și vine cu multe plusuri pentru un joc de casino, precum:
● Poți să studiezi rezultatele precedente.
● Poți să comunici cu alți jucători pe live chat.
● Poți să consulți statistici în timp real.
● Miza minimă pe care o poți plasa per pariu este de 0.5 RON, iar miza maximă este de 400 RON.
Chiar dacă este destul de imprevizibil, Aviator este un joc pentru care se pot folosi diverse sisteme și strategii, la fel ca la pariurile sportive. Principalele posibilități pe care le-ai putea avea în vedere sunt Martingale, Fibonacci și Easy Money, dar nu numai.
Aviator este un joc de noroc, așa că orice tehnică aplici, va fi utilă pentru a-ți crește șansele de reușită, nu pentru a-ți aduce garantat un premiu. În plus, pentru orice variantă alegi, va fi nevoie să investești un buget și ceva timp, până vei resimți rezultatele. Astfel, joacă responsabil și ai grijă la valorile pariurilor pe care le plasezi, ținând cont și de totalul acestora.