BREAKING NEWS

Mesagerul.ro

3 miliarde de lei în 15 ani. Investițiile Delgaz Grid în modernizarea infrastructurii de gaze naturale

3 miliarde de lei în 15 ani. Investițiile Delgaz Grid în modernizarea infrastructurii de gaze naturale

Compania Delgaz Grid, parte a Grupului E.ON România, a investit 2,9 miliarde de lei (677 mil. euro) începând din anul 2005, în principal pentru modernizarea rețelei de distribuție a gazelor naturale care alimentează în prezent mai mult de 1.080 de localități din 20 de județe situate în nordul țării, anunță compania.Au fost înlocuiți peste 5.600 km de conducte și branșamente din oțel cu conducte de polietilenă, iar pe alți 2.875 km de conducte de oțel a fost aplicată protecție catodică.Extinderea rețelei cu peste 2.200 km (mai mult decât distanța rutieră București – Bruxelles), atât în zona concesionată cât și în alte aproximativ 80 de noi concesiuni a constituit un alt capitol către care s-au îndreptat sume importante.„Delgaz Grid și-a asumat ca fiind prioritară modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de gaze naturale, sumele investite și rezultatele fiind grăitoare în acest sens. Investițiile au continuat indiferent de cât de dificil a fost contextul. De exemplu, anul trecut, în timp de pandemie, investițiile au crescut cu peste 20% fa..

copyright © 2024 mesagerul.ro