Alte 20 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost depistate la Centrul de Îngrijiri și Asistență (CIA) Drașov, comuna Șpring, numărul total al acestora ajungând la 42, informează Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba.Purtătorul de cuvânt al DSP Alba, Ioana Presecan, a precizat, pentru Agerpres, că, în total, numărul cazurilor de infectare de la CIA Drașov este de 42. „Inițial, au fost nouă cazuri, apoi unul, cărora li se adaugă cele 12, respectiv 20 de cazuri”, a explicat Presecan.De asemenea, DSP Alba a raportat, sâmbătă, că în focarul de la Colegiul Național Militar “Mihai Viteazul” Alba Iulia sunt 36 de cazuri noi.Reprezentanții Colegiului au precizat, pentru Agerpres, că cele 36 de cazuri se află printre cele 57 depistate de la debutul focarului, acestea fiind incluse deja în raportarea făcută publică vineri de către instituția de învățământ militar.Niciunul dintre cele două focare nu a fost inclus la calculul incidenței.„Cât privește focarul de la Liceul Militar Alba Iulia, DSP Alba a luat decizia scoaterii acestuia de la calculul incidenței, având în vedere că focarul este unul de tip închis, asimilat celor rezidențiale în cazul cărora pozitivii sunt carantinați în același loc și nu părăsesc locația respectivă până la expirarea perioadei de carantinei, astfel încât virusul nu se poate răspândi”, a explicat, sâmbătă, directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.
alba - Stiri recente
Pista de atletism din incinta stadionului „Cetate” va fi modernizată
Alba - Joi, 04 Martie 2021
Platformă online pentru pregătirea examenului de Bacalaureat
Alba - Joi, 04 Martie 2021
Un tânăr care a distrus două aparate mecanice într-o sală de jocuri la Blaj este cercetat penal
Alba - Joi, 04 Martie 2021
Peste 30.000 de persoane vaccinate în județul Alba
Alba - Joi, 04 Martie 2021
Un prototip al unei rachete SpaceX a explodat la sol după aterizare | Video
Alba - Joi, 04 Martie 2021
DE INTERES
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII
Alba - Miercuri, 10 Februarie 2021
Concurs privind ocuparea unui loc de padurara pe raza Districtului Livezile, perioada determinata
Alba - Miercuri, 13 Ianuarie 2021
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII 31.12.2020
Alba - Joi, 31 Decembrie 2020
Top sisteme pentru pariurile sportive
Alba - Luni, 07 Decembrie 2020
Lansăm campania națională de prevenire a traficului de persoane
Alba - Sambata, 28 Noiembrie 2020