Mesagerul.ro

Fiul fotbalistului Ilie Dumitrescu a vândut cocaină unui investigator sub acoperire

Fiul fotbalistului Ilie Dumitrescu a vândut cocaină unui investigator sub acoperire

Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu, a fost trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de droguri, el fiind acuzat că a vândut cocaină unei persoane care colabora cu procurorii şi unui investigator sub acoperire, în apropierea unui local din centrul vechi al Capitalei.Potrivit rechizitoriului trimis în instanță, pe 14 ianuarie, procurorii DIICOT au primit o informație că o persoană cunoscută cu apelativul „Sică Dumitrescu” vinde cocaină pe raza municipiului București. Acesta a fost identificat în persoana lui Sică Dumitrescu, fiul fostului fotbalist Ilie Dumitrescu.În cadrul anchetei, procurorii au apelat la o femeie, care colabora cu procurorii, şi la un investigator sub acoperire. Aceștia au primit permisiunea de a cumpăra droguri de la Sică Dumitrescu. De asemenea, un judecător a autorizat interceptarea convorbirilor telefonice, localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice, precum și supravegherea video, audio și prin fotografiere a activităților desfășurate de către Sică Dumitrescu, investigatorul sub acoperire şi martorul colaborator.Ulterior, pe 18 ianuarie, femeia şi investigatorul sub acoperire l-au contactat pe Sică Dumitrescu pe Instagram şi au stabilit să se întâlnească, în jurul orei 20,00, în parcarea de la cafeneaua “The Dock” de pe Cheiul Dâmboviţei din Bucureşti. În zonă a fost instalat un dispozitiv de supraveghere operativă.În seara zilei de 18 ianuarie, cei doi au mers în fața cafenelei „Naked”, unde era parcat un autoturism, la volanul căruia se afla un bărbat îmbrăcat în uniformă militară, identificat ulterior în persoana unui cap..

copyright © 2024 mesagerul.ro