Mesagerul.ro

Al șaselea transplant de cord, realizat la Târgu Mureș în acest an

Al șaselea transplant de cord, realizat la Târgu Mureș în acest an

O echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, prof. dr.
O echipă condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din cadrul Institutului de Urgenţă de Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş, prof. dr. Horaţiu Suciu, a efectuat, luni, al şaselea transplant de cord din acest an din România, o intervenţie care a durat mai bine de 10 ore.„Am încheiat o intervenţie chirurgicală de transplant cardiac la un bărbat de 42 de ani din Bucureşti, aflat într-o stare extrem de gravă de insuficienţă cardiacă. Practic, cu spitalizări repetate la intervale de sub o lună, pacientul avea nevoie de internări pentru a fi compensat, fiind într-o stare avansată de insuficienţă cardiacă. Acest cord a venit ca o şansă pentru a-şi putea să-şi continue viaţa. Cordul a venit de la Baia Mare, a fost prelevat de o echipă din centrul nostru şi a fost transportat cu un avion SMURD. Evoluţia este încurajatoare, sperăm în continuare să fie bună”, a apreciat dr. Suciu, la finalul intervenţiei.Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară a declarat că operația a durat mai mult decât de obicei, dar că se așteaptă la rezultate bune.„A fost o intervenţie care a durat destul de mult, mai mult decât de obicei, a durat mai mult de 10 ore. Dar suntem optimişti într-un rezultat bun. Nu trebuie să uităm că în aceste situaţii sunt pacienţi aflaţi la limita supravieţuirii şi care trebuie să suporte astfel de intervenţii pentru a avea o şansă la viaţă. Este al şaselea transplant din acest an, este o cifră care ne menţine în continuare în acea zonă între 6 şi 10 transplanturi pe an. Nu cred că mai are rost să spunem că este foarte puţin pentru o ţară, pentru un centru este acceptabil, dar e mult sub posibilităţile noastre, ne-am dori să facem mai multe, pentru că pe listele noastre sunt mulţi pacienţi, foarte mulţi tineri cu astfel de patologii ameninţătoare de viaţă, care trebuie soluţionate prin aceste intervenţii”, a mai declarat medicul.Bărbatul de 42 de ani transplantat luni a fost întâlnit în urmă cu câteva zile de către dr. Horaţiu Suciu într-un spital din Bucureşti, unde era internat în stare gravă, cu puţine şanse de transplant, având o grupă foarte rară de sânge, însă doar după câteva zile a fost prelevat un cord compatibil cu grupa sangvină a acestuia.„Întâmplarea face că, fiind în vizită într-un spital din Bucureşti, l-am văzut, era internat pentru o decompensare. Întâmplarea a făcut ca numai după câteva zile să vină acest cord”, a spus doctorul.Potrivit medicului Horaţiu Suciu, cordul a fost prelevat la spitalul din Baia Mare, care, susţine el, a dovedit că a înţeles importanţa donării de organe şi a făcut mari progrese, atât în ceea ce priveşte identificarea donatorilor, cât şi în privinţa îngrijirii lor.„Familia, întotdeauna am menţionat această jertfă, tragedia lor a salvat aceste vieţi. Este un confort mic, dar el există, că o parte din cel drag continuă să trăiască în trupul altuia şi sper ca acest lucru să fie o mângâiere pentru suferinţa lor”, a afirmat dr. Horaţiu Suciu.Părinţii pacientului transplantat, care au aşteptat cu răbdare ieşirea medicilor din blocul operator, au mulţumit familiei bărbatului de la care a provenit inima, care a fost de acord cu donarea de organe şi şi-au exprimat întreaga compasiune.„Cel mai greu pentru el a fost să stea acasă, să nu mai lucreze. Poate dacă ai o vârstă mai înaintată accepţi mai uşor, dar pentru el a fost un şoc. A fost o operaţia foarte lungă, dar am sperat tot timpul, nu am crezut că lucrurile vor avea o altă întorsătură, pentru că noi, ca părinţi, nu avem voie să gândim altfel”, au spus părinţii.

copyright © 2020 mesagerul.ro