Mesagerul.ro

Autoturismele parcate neregulamentar pot fi un real pericol, avertizează viceprimarul Popescu

Autoturismele parcate neregulamentar pot fi un real pericol, avertizează viceprimarul Popescu

Autoturismele parcate neregulamentar pot fi un real pericol, avertizează, într-o postare pe contul său de Facebook, viceprimarul municipiului Alba Iulia, Emil Antoniu Popescu.„Constat cu indignare că mulți dintre semenii noștri consideră regulile și regulamentele drept niște jaloane, niște mici obstacole pe care le pot fenta cu ușurință. Iar asta se întâmplă din ce în ce mai des în ce privește parcările publice, mulți alegând să ‘trișeze’ sistemul”, scrie viceprimarul.În continuare, edilul explică sursa observației sale: „Ieri seară, pe strada Vasile Goldiș, a avut loc un incendiu, unul fără urmări grave, din fericire. Din păcate însă, chiar dacă echipajele de pompieri au ajuns la locul incendiului într-un timp extrem de scurt, accesul autospecialelor a fost îngreunat și blocat de câteva autovehicule parcate neregulamentar”.„Știu foarte bine că mulți care își lasă mașinile în locuri neamenajate gândesc că nu deranjează pe nimeni, însă există astfel de situații în care o mașină parcată neregulamentar poate limita accesul echipajelor de intervenție și prevenirea unei tragedii. În același timp știu foarte bine că sistemul de parcări publice și rezidențiale este departe de a fi perfect. Ne străduim, împreună cu colegii din administrație, să găsim cât mai multe soluții pentru a extinde numărul de parcări. Pe de altă parte, actualul sistem de parcări publice și rezidenț..

copyright © 2024 mesagerul.ro