Mesagerul.ro

Diego Maradona a murit în urma unui stop cardiac

Diego Maradona a murit în urma unui stop cardiac

Fostul mare fotbalist argentinian Diego Maradona a încetat din viață miercuri, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac, în locuința sa, a anunțat agentul şi prietenul său, Matias Morla, potrivit EFE.„A murit Diego”, a declarat, pentru EFE, Sebastian Sanchi, purtătorul de cuvânt al celui care a fost marele artizan al câştigării Cupei Mondiale 1986 de către Argentina.În jurul orei locale 13:00 (16:00 GMT) unele media locale au informat că Maradona a suferit un stop cardiac la domiciliul său din provincia de Buenos Aires şi că cel puțin patru ambulanțe se îndreaptă spre locuința sa.Decesul a fost anunțat puțin mai târziu de canalul Todo Noticias, care a asigurat că a vorbit cu Matias Morla, agentul şi prietenul lui Maradona.Fostul mijlocaş al echipelor FC Barcelona şi Napoli a fost spitalizat pe 2 noiembrie, pentru anemie şi deshidratare, în oraşul La Plata, situat la 60 km de Buenos Aires, unde antrena echipa locală. Analizele efectuate au relevat prezența unui hematom subdural, un cheag de sânge format la nivelul suprafeței creierului. Din acest motiv, el a fost transferat la o clinică privată din Olivos, în apropiere de Buenos Aires, unde a fost op..

copyright © 2024 mesagerul.ro