Mesagerul.ro

Doar câteva paturi mai sunt disponibile în spitalele din județ pentru pacienții cu CoVid-19

Doar câteva paturi mai sunt disponibile în spitalele din județ pentru pacienții cu CoVid-19

oar câteva paturi mai sunt disponibile în spitalele din Alba pentru pacienții diagnosticați cu CoVid-19, județ în care numărul cazurilor active era joi de 391, din care o pondere de 36,8% sunt pacienți internați, potrivit informațiilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică Alba.

Doar câteva paturi mai sunt disponibile în spitalele din Alba pentru pacienții diagnosticați cu CoVid-19, județ în care numărul cazurilor active era joi de 391, din care o pondere de 36,8% sunt pacienți internați, potrivit informațiilor furnizate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Alba.„Numărul persoanelor diagnosticate cu CoVid-19 internate în spitalele din Alba este de 144”, a precizat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al DSP, Ioana Presecan.Potrivit acesteia, numărul total al paturilor disponibile în şapte spitale din județ pentru pacienții infectați cu CoVid-19 este de 151.Cele mai multe paturi, respectiv 51, sunt la Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia, din care 45 de paturi la Secția de Boli infecțioase, iar 6 la ATI. Numărul inițial de 4 paturi a fost suplimentat la ATI cu încă 2, a precizat Presecan.Câte 25 de paturi sunt destinate pacienților cu CoVid-19 la Spitalul Municipal Blaj, Spitalul Orăşenesc Abrud şi Spitalul de Pneumoftiziologie Aiud. Tot, la Aiud, la Spitalul Municipal mai sunt 5 paturi. La spitale din Cugir şi Sebeş sunt câte 10 paturi pentru aceşti pacienți, a mai spus purtătorul de cuvânt al DSP Alba.Potrivit DSP, de la începutul pandemiei au fost testate pozitiv 1.611 persoane, din care 18 în ultimele 24 de ore – după prelucrarea a 820 de probe. Un număr de 1.159 persoane au fost declarate vindecate, iar 61 au decedat. Astfel, numărul cazurilor active este joi de 391, din care doar o parte, reprezentând 36,8% din total, sunt şi internați.Numărul total de teste efectuate până în prezent în județ a ajuns la 74.245.

copyright © 2020 mesagerul.ro