Mesagerul.ro

Expoziție de fotografie etnografică dedicată aurarilor din Apuseni

Expoziție de fotografie etnografică dedicată aurarilor din Apuseni

O expoziție de fotografie etnografică dedicată aurarilor din Apuseni, adică celor care, sute de ani, au exploatat și produs aurul prin utilizarea șteampurilor, poate fi văzută până la sfârșitul lunii august în spațiul expozițional urban din fața sediului Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.

O expoziție de fotografie etnografică dedicată aurarilor din Apuseni, adică celor care, sute de ani, au exploatat și produs aurul prin utilizarea șteampurilor, poate fi văzută până la sfârșitul lunii august în spațiul expozițional urban din fața sediului Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba.Fotografiile au fost realizate de coordonatorul Clasei de Fotografie din cadrul Şcolii de Arte și Meșteșuguri a Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Vasile Sârb, iar ședințele foto s-au desfășurat cu sprijinul localnicilor din Bucium.Potrivit unui studiu etnografic realizat de Mirela Crâsnic, cele mai bogate mine de aur erau în arealul satului Bucium Poieni, în masivul Corabia, la Frasin, situat la întretăierea satelor Bucium Șasa și Bucium Muntari, și la Rodu, zonă aparținând satului Bucium Muntari, dar aflată în vecinătate cu Abruzelul.Aurarii erau cei care exploatau și produceau aurul prin utilizarea șteampurilor, apoi îl amalgamau cu mercur și făceau câte o biluță de metal prețios, uneori de forma unei alune, alteori de forma unei nuci. Aurul era apoi preschimbat în bani la Oficiul de Schimb al Aurului din Abrud, în schimbul căruia minerii obțineau dinamita necesară pușcării. Majoritatea aurarilor însă vindeau aurul prin rețele de contrabandă pentru că statul plătea puțin pe gramul de aur, iar oamenii munceau mult și pe un profit scăzut.„Tehnologia obținerii aurului nu era nici simplă, dar nici extraordinar de complexă. Oamenii foloseau forța apei de pe văi, dar în mijlocul verii apa scădea și atunci șteampurile se opreau, spre deosebire de Roșia Montană care avea avantajul tăurilor antropice, construite începând cu secolul al XVIII-lea, în timpul împărătesei Maria Tereza, care ofereau un surplus de apă pe timpul verii și, deci, șteampurile funcționau mai mult timp. Oamenii nu risipeau apa și fiecare dintre ei o colecta pe niște șanțuri numite iazuri, aceeași apă era direcționată apoi de la șteampul care o folosea printr-un sistem de ceterne de lemn și o direcționa la un alt iaz și de aici la un alt șteamp”, se arată în studiu.În perioada interbelică, terenurile aurifere din zona Buciumului erau concesionate societăților „Aurul” și „Concordia”. Oamenii puteau lua piatră numai din zona de unde își cumpăraseră acest drept. Zona putea fi bogată sau săracă în minereu aurifer, după cum era norocul fiecăruia.O întreagă industrie a aurului a funcționat în acest fel până în 1948, când, prin legea naționalizării, minele au fost închise și sigilate, iar aurarii și-au pierdut dreptul de concesionare stipulat prin contracte. Şteampurile au fost oprite, iar aurarii somați să cedeze aurul.

copyright © 2020 mesagerul.ro