Mesagerul.ro

Fonduri europene de peste 531 milioane de euro, atrase de județul Alba

Fonduri europene de peste 531 milioane de euro, atrase de județul Alba

Fonduri europene în valoare de peste 233 milioane de euro, prin POR, şi de 298 milioane de euro, prin AFIR, au fost atrase în judeţul Alba în cele două perioade
Fonduri europene în valoare de peste 233 milioane de euro, prin POR, şi de 298 milioane de euro, prin AFIR, au fost atrase în judeţul Alba în cele două perioade de programare, 2007-2013 şi 2014-2020, potrivit unui comunicat al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru.„În judeţul Alba a avut loc cea de-a treia dezbatere din Regiunea Centru, şi ultima din 2019, organizată pentru informarea cetăţenilor referitor la fondurile europene, unde sunt deja investite şi unde mai este nevoie de finanţare. Localizarea fondurilor europene din judeţul Alba, atât din mediul urban, cât şi din mediul rural, derulate prin proiectele finanţate de POR, AFIR sau POCU, a fost prezentată de reprezentanţii ADR Centru, ai OJFIR Centru, ai OIR POSDRU Centru, dar şi de către reprezentanţii Consiliului Judeţean Alba şi ai Primăriilor Alba Iulia, Blaj şi Cugir”, se menţionează în comunicat.Atât cetăţenii participanţi la eveniment, cât şi cei care au urmărit discuţiile în mediul online au aflat că la nivelul judeţului Alba, prin fondurile europene dedicate dezvoltării mediului urban şi mediului rural, s-au atras în cele două perioade de programare, 2007-2013 şi 2014-2020, peste 233,4 milioane de euro, prin 164 contracte de finanţare derulate prin POR, respectiv 298 milioane de euro, prin 9.366 contracte de finanţare derulate prin AFIR.Alături de aceste rezultate, au mai fost menţionate şi proiectele derulate pentru îmbunătăţirea resurselor umane din Regiunea Centru derulate din Programul Operaţional Dezvoltare Capital Uman.Evenimentul promovat pe reţeaua social-media a stârnit reacţiile cetăţenilor din judeţ care au adresat întrebări, în special referitoare la reţeaua de infrastructură din judeţ. Întrebările participanţilor la eveniment s-au referit la intenţiile administraţiei publice locale de a reabilita noi drumuri, la posibilităţile de finanţare pentru infrastructura medicală, perspectivele de finanţare pentru perioada 2021-2027, dacă se vor redeschide anumite linii de finanţare pentru întreprinderi, dar şi ce programe de finanţare vor fi disponibile pentru tineri, mai ales pentru rromi. De asemenea, s-a mai întrebat dacă se va crea, pentru mediul rural, un program cu scopul de a se digitaliza comunele, dacă se va relansa linia aferentă fondurilor pentru modernizare activităţilor neagricole, dar şi cu cât va creşte rata contribuţiei solicitanţilor de fonduri pentru viitoarele proiecte europene, precizează ADR Centru.„Este necesar ca fiecare potenţial solicitant de fonduri să facă eforturi pentru a înţelege sistemul de derulare al acestora, care nu e costisitor ca la o bancă, nici rapid şi lejer ca un împrumut de la membrii familiei, dar e condiţionat de anumite proceduri. E uşor să spui din spatele unei tastaturi că ceva nu merge bine, dar nu toate lucrurile pot fi făcute peste noapte, iar prioritar pentru autoritatea judeţeană a fost, până în prezent, infrastructura rutieră şi cea de sănătate, care afectează şi deservesc un număr mare de cetăţeni”, a afirmat, potrivit comunicatului, directorul general al ADR Centru, Simion Creţu.

copyright © 2020 mesagerul.ro