Mesagerul.ro

O gravură din secolul 17 a cetăţii Alba Iulia este expusă la Muzeul Unirii

O gravură din secolul 17 a cetăţii Alba Iulia este expusă la Muzeul Unirii

O gravură de la sfârşitul secolului al XVII-lea în care apare cea de-a doua imagine ca vechime a cetăţii Alba Iulia, achiziţionată nu demult de către Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, a fost expusă în premieră în cadrul unei mini-expoziţii vernisate marţi.Exponatul lunii octombrie „Gravură reprezentând Tratatul de la Blaj din 1687 şi cetatea Alba Iulia”, una dintre cele mai noi achiziţii ale muzeului din Alba Iulia, redă scena predării cheilor cetăţilor Transilvaniei către austrieci, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Blaj, semnat la 27 octombrie 1687, încheiat între Imperiul Habsburgic şi Principatul Autonom al Transilvaniei.Primul punct al acestui tratat prevedea ca Transilvania să încartiruiască trupe austriece sau imperiale în 12 cetăţi, printre care Alba Iulia, Bistriţa, Cluj, Deva, Sebeş, Sibiu.Realizată la sfârşitul secolului al XVII-lea, având la bază un desen de Sebastian le Clerc, gravat de Johanna Sibilla Kräusin şi tipărit de Jeremias Wolff la Augsburg, lucrarea face parte dintr-o mapă intitulată „Les Actions Glorieuses de S.A.S. Charles Duc de Lorraine &c. en Hongrie, Transylvanie, &c”.„Piesa face parte, de fapt, dintr o mapă, alături de alte 16 gravuri, care elogiază, cumva, succesul militar al lui Car..

copyright © 2024 mesagerul.ro