Mesagerul.ro

O pandemie cât 5% din PIB. Când își va reveni economia națională la parametri de dinainte de CoVid?

O pandemie cât 5% din PIB. Când își va reveni economia națională la parametri de dinainte de CoVid?

O echipă de cercetători ai Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) derulează un proiect de cercetare conform căruia Produsul Intern Brut (PIB) al României va scădea cu 5% în acest an, iar economia românească își va reveni la performanțele anterioare crizei CoVid-19 abia în doi ani și jumătate.„Conform calculelor cercetătorilor UBB, la nivelul întregului an 2020 se conturează o scădere a PIB-ului de aproximativ 5%. În privința perspectivelor economice pe termen mai lung, previziunile cercetătorilor UBB arată că revenirea completă a economiei la nivelul performanței aferente perioadei premergătoare acestei crize va dura aproximativ 2,5 ani. Scenariul cel mai probabil în momentul de față arată că PIB-ul României va reveni la nivelul de dinaintea pandemiei în cursul anului 2022, această revenire fiind condiționată şi de producția şi livrarea eficientă a vaccinului împotriva CoVid-19 la nivelul întregului teritoriu al țării, respectiv de utilizarea înțeleaptă a fondurilor substanțiale de sprijin economic oferite de UE”, se arată într-un comunicat trimis, vineri, de UBB.Cercetarea a fost realizată în cadrul proiectului denumit CoVid-19: Romanian Economic Impact Monitor prin care cercetătorii universității monitorizează în timp real impactul pandemiei de coronavirus asupra economiei din România, respectiv elaborează analize şi previziuni privind perspectivele economice ale țării (econ.ubbcluj.ro/coronavirus).„Rezultatele recente ale acestui proiect care se bazează pe un..

copyright © 2024 mesagerul.ro