Mesagerul.ro

Patronatul de profil spune că, de sărbători, carnea de porc va fi mai scumpă cu 15-20%

Patronatul de profil spune că, de sărbători, carnea de porc va fi mai scumpă cu 15-20%

Carnea de porc este cu 15-20% mai scumpă anul acesta de Sărbători, ca urmare a faptului că pe piaţa europeană există un deficit major de carne, iar moneda naţională s-a depreciat în ultima perioadă, a declarat, vineri, Dana Tănase, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii.„Ne confruntăm cu o criză a cărnii de porc. Pesta porcină a devastat China şi Asia, astfel că UE exportă masiv în această regiune. Acest lucru a făcut ca, de la începutul anului, preţul cărnii de porc în Europa să crească cu 30%”, a precizat Tănase.La aceasta se adaugă şi deprecierea leului din ultima perioadă, a continuat ea.„E foarte greu să spui că aduci carne dintr-un stat membru, pentru că, practic, nu mai are nimeni. Membrii asociaţiei noastre au făcut comenzi cu şase luni în urmă pentru a avea carne acum. În ceea ce priveşte preţul, în magazinele din România deja se simte o scumpire de 15-20%”, a susţinut Tănase.Reprezentanta Asociaţiei Române a Cărnii a recomandat consumatorilor să cumpere carne doar din unităţile autorizate, precum hipermarketuri, măcelării şi magazine verificate de ANPC şi de direcţiile sanitar-veterinare, pentru a fi siguri de calitatea acesteia.Importurile de carne de porc au crescut atât cantitativ cât şi valoric în primele opt luni din acest an, faţă de perioada similară a anului trecut, ocupând în continuare prima poziţie în topul produselor agroalimentare im..

copyright © 2024 mesagerul.ro