Mesagerul.ro

Pentru primul semestru, Universitatea „1 Decembrie 1918” va opta probabil pentru scenariul 2

Pentru primul semestru, Universitatea „1 Decembrie 1918” va opta probabil pentru scenariul 2

Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia (UAB) va opta, cel mai probabil, în primul semestru al noului an universitar pentru un program educațional conform scenariului 2, au anunțat, miercuri, reprezentanții instituției de învățământ superior.„În consecință, în semestrul I, cursurile și seminariile teoretice de la toate programele de studiu se vor desfășura, cel mai probabil, preponderent online (licență, masterat și doctorat, toți anii de studiu), cu excepția anumitor lucrări practice, laboratoare și proiecte care presupun, cu necesitate, prezența fizică a studenților pentru activități față-în-față (în special la programe din arealul științelor exacte și inginerești și al specializărilor vocaționale)”, se menționează într-un comunicat transmis Agerpres.Potrivit sursei citate, încă de la începutul pandemiei, Universitatea a luat măsurile necesare și a implementat un program educațional care să plaseze în centrul de interes performanțele studentului și să îi asigure acestuia instrumentele moderne de pregătire alternativă, în sistem online, fără a face rabat de la calitatea educației, în condiții de maximă securitate sanitară.Comunicatul precizează că UAB a analizat, cu sprijinul DSP, variantele cele mai potrivite pentru desfășurarea activității în primul semestru al anului universitar 2020-2021.„Ne-am fi dorit cu toții, fără îndoială, să ne revedem constant în sălile de curs și în laboratoare, (…), însă, dată fiind situația infectărilor cu CoVid-19, alarmantă la nivel național, UAB va opta, cel mai probabil, în primul semestru al noului an universitar, pentru un program educațional conform scenariului 2”, au transmis reprezentanții Universității.UAB va anunța oficial cu 7 zile înainte de înc..

copyright © 2024 mesagerul.ro