Mesagerul.ro

Un imens drapel, arborat în Piața Tricolorului din Alba Iulia

Un imens drapel, arborat în Piața Tricolorului din Alba Iulia

Un imens drapel a fost arborat sâmbătă în Piaţa Tricolorului din Alba Iulia, în cadrul manifestărilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României şi a împlinirii
Un imens drapel a fost arborat sâmbătă în Piaţa Tricolorului din Alba Iulia, în cadrul manifestărilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României şi a împlinirii a 101 ani de la Marea Unire din 1918.După ce arhiepiscopul ortodox de Alba Iulia, Irineu, a oficiat o slujbă de binecuvântare a Drapelului Naţional, soldaţi ai Divizia 4 Infanterie „Gemina” au interpretat Imnul Naţional al României.La eveniment au participat numeroase oficialităţi judeţene şi locale, parlamentari de Alba, precum şi membri ai unor loji masonice, turişti şi localnici.Anterior, au fost depuse coroane de flori la statuile lui Ionel Brătianu, Iuliu Maniu, voievodului Mihai Viteazul şi la busturile Regelui Ferdinand şi Reginei Maria.Dacă de dimineaţă numărul celor prezenţi la festivităţi a fost unul redus, pe parcurs, situaţia s-a schimbat, iar interiorul Cetăţii Alba Iulia a devenit unul mult mai animat.În jur de 60.000 de oameni sunt aşteptaţi duminică, de 1 Decembrie, la manifestările organizate de Ziua Naţională în Alba Iulia, pentru care organizatorii au pregătit un program variat, derulat în cadrul „Festivalului de România”.

copyright © 2020 mesagerul.ro