Mesagerul.ro

Un jandarm aflat în timpul liber s-a implicat în gestionarea accidentului de pe autostrada Deva-Sibiu

Un jandarm aflat în timpul liber s-a implicat în gestionarea accidentului de pe autostrada Deva-Sibiu

Un jandarm hunedorean, aflat în timpul liber, s-a implicat activ în gestionarea accidentului care a avut loc miercuri pe autostrada A1 Deva-Sibiu, soldat cu un deces și 14 răniți, el intervenind imediat pentru salvarea victimelor, după ce a observat microbuzul care se răsturnase pe marginea drumuluiPotrivit Inspectoratul Județean de Jandarmi (IJJ) Hunedoara, căpitanul Daniel Tănase se deplasa de la Orăștie spre Sebeș, iar după ce a observat accidentul a oprit de îndată și a anunțat evenimentul la numărul de urgență 112, oferind, în baza experienței profesionale acumulate în timp, informațiile concrete necesare autorităților cu atribuții în astfel de situații.„Având în vedere experiența profesională acumulată în nenumărate situații întâlnite în carieră și gestionate alături de colegii din ISU Hunedoara, ofițerul a oferit cu acuratețe toate datele necesare operatorilor 112 din județul Alba, pentru ca aceștia să cunoască în cel mai scurt timp situația concretă de la locul producerii accidentului (…). Astfel, autoritățile din județul Alba au activat planul roșu de intervenție și au deplasat la fața locului mijloace de intervenție adecvate”, se arată într-un comunicat al ..

copyright © 2024 mesagerul.ro