Un șofer din județul Alba a fost prins de polițiști în timp ce conducea, în stare de ebrietate, un microbuz cu 15 pasageri, informează, marți, un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Sibiu.„În dimineața zilei de 19 octombrie, în jurul orei 6,00, în orașul Copșa Mică, polițiștii au oprit pentru control un microbuz în care se aflau 15 pasageri, condus de către un bărbat în vârstă de 43 de ani, domiciliat în județul Alba. Întrucât conducătorul auto emana miros de alcool, acesta a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost însoțit la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii nivelului alcoolemiei în sânge, iar în cauză au fost întocmite actele premergătoare efectuării de cercetări penale privind săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului”, se precizează în comunicatul IPJ Sibiu.Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Copșa Mică, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
alba - Stiri recente
O mașină a luat foc în parcarea spitalului din Cîmpeni
Alba - Sambata, 16 Ianuarie 2021
A început etapa a doua a vaccinării anti-CoViD. Sunt vizați vârstnicii, cei cu boli cronice și funcționarii statului
Alba - Vineri, 15 Ianuarie 2021
Romanița Iovan organizează un parastas la 7 ani de la tragedia din Apuseni
Alba - Vineri, 15 Ianuarie 2021
Liviu Dragnea este urmărit penal într-un nou dosar, de trafic de influență legat de vizita din SUA
Alba - Joi, 14 Ianuarie 2021
Cine este Daniel Pena, noul director general al Romgaz
Alba - Joi, 14 Ianuarie 2021
DE INTERES
Concurs privind ocuparea unui loc de padurara pe raza Districtului Livezile, perioada determinata
Alba - Miercuri, 13 Ianuarie 2021
ANUNȚ LICITATIE DE PRESTARI SERVICII 31.12.2020
Alba - Joi, 31 Decembrie 2020
Top sisteme pentru pariurile sportive
Alba - Luni, 07 Decembrie 2020
Lansăm campania națională de prevenire a traficului de persoane
Alba - Sambata, 28 Noiembrie 2020
Distilate de la Tuica Scorilo
Alba - Vineri, 30 Octombrie 2020