Mesagerul.ro

Veste excelentă pentru Aeroportul Cluj. Este pentru prima dată când se întâmplă

Veste excelentă pentru Aeroportul Cluj. Este pentru prima dată când se întâmplă

David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj și președintele Asociației Aeroporturilor din România, a fost ales să facă parte din echipa de 7 membri care reprezintă organizația în Consiliul de Conducere Mondial al Airport Council International.„Este pentru prima dată când un reprezentant al aeroporturilor din România ajunge să facă parte din forul mondial de conducere al unei organizații care are un rol extrem de important în modelarea regimului aviației civile la nivel internațional”, transmite conducerea Aeroportului Cluj.Decizia a fost luată la ședința Consiliului de Conducere a Airport Council International Europa, desfășurată ieri, 22 ianuarie, la Bruxelles.„Ieri, la Bruxelles, în cadrul ședinței ACI Europe Board, colegii m-au votat să fiu unul dintre reprezentanții europeni în ACI World Governing Board, pentru o perioadă de trei ani. Eu voi ocupa locul vacant pentru Europa”,a declarat pentru Monitorul directorul Aeroportului Internațional Cluj-Napoca, David Ciceo.Alături de directorii generali ai aeroporturilor din München, Moscova (Domodedovo), Atena și Bologna și directorii Aena (Spania) și Fraport (Germania), David Ciceo va trebui să reprezinte interesele aeroporturilor europene pentru dezvoltarea unui sistem de transport aerian caracterizat prin si..

copyright © 2024 mesagerul.ro