Gazeta de Bistrița a reușit să intre în posesia motivării sentinței pronunțată de Curtea de Apel Cluj în dosarul penal în care edilul sângeorzan a fost acuzat de procurori de conflict de interese, după ce i-a închiriat tatăului său o suprafață de teren unde să-și crească albinele.Așa cum se știe, Traian Ogâgău mai are un dosar penal pe rolul instanțelor, în care a fost inculpat fiindcă s-a sustras de la prelevarea de probe biologice după ce polițiștii l-ar fi descoperit băut la volan. Deocamdată, în dosar a fost pronunțată sentința pe fond, edilul fiind condamnat la un an de închisoare cu suspendare. Evident, Traian Ogâgău a atacat în apel hotărârea instanței, însă, până la închiderea ediției, dosarul nu apărea înscris pe rolul instanței superioare.Închisoare cu amânare, înlocuită cu un avertismentMai întâi să vedem care sunt motivele pentru care Traian Ogâgău a fost iertat de magistrații Curții de Apel Cluj, de condamnarea la un an de închisoare cu suspendare, în locul căreia i-a fost dat doar un avertisment.Astfel, magistrații care au judecat cauza, arată că potrivit dispozițiilor art. 80 Cod procedură penală instanța poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă sunt întrunite următoarele condiții:a) infracțiunea săvârșită prezintă o gravitate redusă având în vedere natura și întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul și împrejurările în care a fost comisă, motivul și scopul urmărit;b) în raport de persoana infractorului, de conduita avută anterior săvârșirii infracțiunii, de eforturile depuse de acesta pentru înlăturarea sau diminuarea consecințelor infracțiunii precum și de posibilitățile sale de îndreptare instanța apreciază că aplicarea unei pedepse ar fi inoportună din cauza consecințelor pe care le-ar avea asupra persoanei acesteia.Nu se poate dispune renunțarea la aplicarea pedepsei dacă:a) infractorul a mai suferit anterior o condamnare cu excepția cazurilor prevăzute în art. 42 lit. a și d sau pentru care a intervenit reabilitarea ori s-a împlinit termenul de reabilitare;b) față de același infractor s-a mai dispus renunțarea la aplicarea pedepsei în ultimii doi ani anteriori datei comiterii infracțiunii pentru care este judecatc) infractorul s-a sustras de la urmărire penală ori judecată sau a încercat zădărnicirea aflării adevărului ori a identificării și tragerii la răspundere penală a autorului sau a participanțilord) pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoare mai mare de 5 ani.“În cauză, Curtea apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru a se putea dispune aplicarea față de inculpat a dispozițiilor art. 80 cod penal privind renunțarea la aplicarea pedepsei.Astfel, în ceea ce privește natura și întinderea urmărilor produse se reține că perioada de timp scursă între încheierea contractului de închiriere 3778/28 martie 2018 respectiv rezilierea acestuia, 22 mai 2018, este una extrem de redusă de 56 zile iar prejudiciul financiar produs ca urmare a încheierii acestui contract este unul redus în condițiile în care durata inițială de încheiere a contractului a fost de 2 ani iar chiria anuală stabilită a fost de 100 lei.Din înscrisurile existente la dosarul cauzei și din planșele fotografice depuse la dosar, precum și din aspectele ce se desprind din raportul de evaluare rezultă că modalitatea concretă în care terenul a fost folosit a constat în amplasarea unei remorci pe terenul în cauză, remorcă în care se aflau mai mulți stupi, respectiv familii de albine.De asemenea, terenul nu a mai fost închiriat din anul 2003 ipoteză în care acesta nu a adus niciun venit Primăriei, iar după încheierea contractului de închiriere nr. 3778 din 28 martie 2018 acesta a fost curățat și amenajat”, se arată în documentul instanței.Magistrații clujeni au mai reținut faptul că în ceea ce privește modul și împrejurările în care fapta a fost comisă și scopul urmărit, Traian Ogâgău nu a avut o implicare activă în încheierea acestui contract, limitându-se doar a semna în calitate de reprezentant al Primăriei, iar întreaga procedură de negociere și încheiere a fost efectuată de angajații Primăriei din cadrul Serviciului urbanism.“Nu în ultimul rând se reține că inculpatul este o persoană bine integrată în societate, împrejurări ce justifică aplicarea în cauză a prevederilor art . 80 Cod penal.Pentru toate aceste considerente, având în vedere dispozițiile art. 421 pct . 2 lit. a Cod procedură penală apelul declarat în cauză urmează a fi admis, iar în temeiul art. 80 cod penal urmează a se dispune renunțarea la aplicarea pedepsei față de inculpatul Ogâgău Traian pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea funcției pentru favorizarea unor persoane prev. de art. 301 alin 1 Cod penal cu consecința aplicării față de acesta a sancțiunii avertismentului conform art 81 Cod penal”, a mai subliniat instanța.S-a dat mare și a mușcat-oDacă a scăpat de această condamnare, edilul de Sângeorz Băi s-a mai pricopsit cu una, de un an de închisoare cu suspendare pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de monstre biologice. Concret, Traian Ogâgău, la câteva luni după ce a fost ales primar, a fost prins de polițiști sub influența băuturilor alcoolice. Cel puțin așa susțin oamenii legii, că edilul mirosea a alcool și vorbea incoerent.“În data de 27.11.2016, în jurul orelor 01:50, organele de poliție din cadrul Poliției Orașului Sîngeorz-Băi, în timp ce executau supravegherea traficului rutier pe raza localității Sîngeorz-Băi, au oprit, pentru control, autoturismul marca Toyota Rav 4, de culoare negru, cu numărul de înmatriculare XXXXXXXXX, care circula pe direcția strada Republicii. Organele de poliție i-au solicitat conducătorului auto să prezinte pentru control documentele personale precum și documentele autoturismului, acesta înmânând organelor de poliție permisul de conducere și certificatul de înmatriculare, ocazie cu care au constatat că acesta se numește Ogâgău Traian, cu domiciliul în orașul Sîngeorz-Băi (…), având dreptul de a conduce valabil. Inculpatul OgâgăuTraian se afla singur în autoturism.Întrucât conducătorul auto, inculpatul OgâgăuTraian emana halenă alcoolică, fiind incoerent în vorbire, agentul de poliție i-a adus la cunoștință că urmează să fie testat cu aparatul alcooltest în vederea stabilirii consumului de băuturi alcoolice”, se arată în documentul instanței.Inițial, edilul ar fi refuzat să sufle în etilotest. A făcut-o când a fost amenințat de polițiști că îl vor duce la spitalul din Năsăud pentru prelevarea de probe biologice. Chiar dacă a suflat în etilotest, Ogâgău nu a făcut-o cum trebuie, aparatul indicând eroare. Deși polițiștii ar fi insistat să repete operațiune, edilul a refuzat.“Inculpatul Ogâgău Traian a refuzat în mod repetat să sufle în aparatul alcooltest motivând că vine de la un protocol, motiv pentru care organele de poliție i-au adus la cunoștință că în cazul în care refuză să sufle în aparatul alcotest va fi condus la Spitalul Orășenesc Năsăud pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, iar dacă refuză și prelevare de mostre biologice i se va întocmi dosar penal, întrucât refuzul de a se supune recoltării probelor biologice, constituie infracțiune, conform art. 337 Cod penal. Atunci inculpatul Ogâgău Traian a fost de acord să sufle în aparatul etilotest, dar a făcut-o în mod inadecvat, fără a menține suflul pe perioada indicată de agentul de poliție, astfel că a fost imposibilă stabilirea alcoolemiei acestuia, aparatul etilotest indicând eroare. Apoi având în vedere rezultatul „eroare” indicat de etilotes..