Mesagerul.ro

De la paraziți în mască, la vaccin care ne transformă în animale! Ce teorii conspiraționiste circulă pe internetul românesc

De la paraziți în mască, la vaccin care ne transformă în animale! Ce teorii conspiraționiste circulă pe internetul românesc

Putem spune la sigur că internetul joacă un rol foarte important în viața de zi cu zi. Fie că lucrezi de acasă sau pur și simplu îl folosești pentru a socializa cu prietenii sau cu rudele. Internetul s-a dovedit a fi un foarte bun prieten în momentul în care a început pandemia de coronavirus. Foarte multă lume a început să discute pe internet pentru a satisface nevoia de socializare. Oamenii împărtășesc păreri legate de noul virus apărut, de anxietatea pe care această situație o provoacă, sau fiecare povestește drumul său de vindecare prin boală.  Dar în mijlocul acestor conversații inofensive s-a strecurat dezinformarea. Teoriile conspiraționiste pot fi distractive și sunt un subiect interesant când este doar discutat, nu și practicat. Foarte multe persoane din România consideră că fiecare mișcare a oficialilor are un interes ascuns și/sau că pandemia este doar o modalitate prin a masca ceva mult mai mare. Din nefericire, aceste teorii au ajuns să devină foarte periculoase, cu tot mai multe persoane care ajung să creadă cu sfințenie în aceste informații de pe internet și se opun restricțiilor și măsurilor de protecție recomandate. Efectul teoriilor asupra populației Deja au apărut foarte multe cazuri de persoane care ajung în stare gravă la spital, ca mai apoi sa refuze masca de oxigen și să acuze personalul medical de tentative de asasinare. Un exemplu de astfel de caz este destul de recent și chiar din Cluj-Napoca. Un bărbat a ajuns la spitalul de Pneumoftiziologie, unde a fost tratat de către medici, ca mai apoi, după externare, acesta să acuze medici că au vrut să-l omoare. Un alt efect sunt protestele, unde oamenii și-au manifestat dorințele de ridicare a restricțiilor. Majoritatea oamenilor prezenți erau adepți ai teoriilor și refuzau purtarea măștii, riscând o creștere semnificativă a cazurilor. Astfel, după o navigare a internetului și a grupurilor de Facebook nișate pe aceste teorii, am găsit cele mai ”duse la extrem” teorii care circulă și care sunt discutate în grupurile din România. Bill Gates și turnurile 5GProbabil cea mai mare și mai cunoscută teorie conspiraționistă din jurul crizei sanitare este cea legată de Bill Gates și turnurile 5G. Nu intrăm mult în detalii deoarece este una foarte cunoscută deja la nivel mondial, atât de cunoscută încât se află pe lista de ”mituri COVID” a Organizației Mondiale a Sănătății. Desigur, Bill Gates a găsit această teorie atât de nebunească și de malefică, încât nici măcar nu a dorit să o comenteze, deoarece i-ar înăspri existența.Deși această teorie a fost infirmată de nenumărate surse oficiale și specialiști, încă există pe internetul românesc grupuri în care se discută despre cât de dăunătoare sunt aceste unde 5G și cât de mult pot afecta sănătatea. ”Paraziții” din măștile de protecție  În ultimul timp a apărut această teorie pe internetul românesc cum că masca, dacă privită la microscop, conține în țesătura ei niște paraziții asemănători cu niște viermi care, în contact cu aburul, încep să se miște. Experimentul a fost realizat cu abur pentru a observa ce se întâmplă în momentul în care purtăm masca. Oamenii au început să speculeze că sunt niște paraziți speciali plasați în măști pentru a îmbolnăvi populația, unii susținând că acei viermi provoacă COVID-19.Omul de ştiinţă Cristian Presură a acceptat provocarea şi a replicat experimentul acasă. A arătat cu ajutorul unui microscop că este vorba, de fapt, despre fire textile, care se mişcă doar la abur, scrie stirileprotv.ro„Iată rezultatul: Vedem cum după ce au fost supuse aburului, acele mici lucruri negre se mişcă, se contorsioneaza, parcă capătă viaţă. Unul dintre acele obiecte misterioase pare că are un capăt liber. După părerea mea, seamănă cu un fir textil care este fixat pe mască de un capăt, iar capătul celălalt pluteşte în aer.Vaccinul schimbător de ADN și pastilele otrăvitoareLa începutul lunii februarie 2021, o poză cu un text care privește vaccinul ca fiind un modificator genetic și care acuză medicii din spitale care sunt asasini plătiți ai guvernului a început să circule pe internetul românesc. Aceasta a strâns mii de like-uri și sute de comentarii. ”Pentru a justifica măsurile aberante de carantină și purtatul măștii peste tot în interior și exterior, iar mai apoi vaccinarea obligatorie cu acel modificator genetic care ne va transforma ADN-ul uman spre unul animal sau zombii, pacienții din spitale sunt uciși! Toți cei care au murit au fost în spitale și nu acasă sau pe stradă căci acolo au fost asasinați! Până acum s-au identificat trei metode de otrăvire:Deci iată motivul pentru care se moare, nu este din cauza Covidului!” Postarea susține că Esmeronul blochează muschii respiratori, când în realitate acest medicament facilitează relaxarea muschilor pentru intubare. O posibilitate pentru care vaccinul este considerat că ar modifica vaccinul este fraza ”ARN-mesager” al vaccinurilor Pfizer și Moderna. Astfel, foarte multă lume a confundat ARN cu ADN și s-au născut speculațiile. ”Vaccinul ARNm nu interacționează și nu modifică ADN-ul celulelor din organism. ARNm din vaccinul împotriva COVID-19 ajunge în citoplasma (mediul din interiorul celulei) și nu intra în nucleul celulei unde se gaseste ADN-ul. Mai mult, după cateva zile după ce celula a folosit instrucțiunile codificate de ARNm, aceasta va distruge ARNm din vaccin. ”, conform site-ului Regina Maria. Pandemia… un nou cult religios? Conform unor diverse postări din diferite grupuri de pe rețeaua de socializare Facebook, dar și a paginei Oculta Mondială, pandemia este un nou cult religios numit ”Martorii lui Covid”. Această teorie susține că masca și restul măsurilor impuse de autorități sunt inițierea în acest nou cult religios, care va lepăda omul de IIsus Hristos. ”Masca și ritualurile de inițiere, de la supermarket, din diverse instituții, unde trebuie să pleci capul, sau ți se pune dispozitivul acela pe mână, fix în locurile unde preotul ar trebui să dea cu MIR, sunt SPECIAL făcute să vă impună RITUALURI NOI. Fix cum a spus dr Michael Norton expert în psihologie. Tulburările obsesiv-compulsive pe care le veți căpăta de la MASCA de Inițiere, vă vor convinge să aderați la noul cult religios „Martorii lui Covid” sau cum se va numi. Articolul 29 din Constituție vă oferă PROTECȚIE și îl puteți invoca, mai ales atunci când sunteți DISCRIMINAT.”, conform postărilor paginei Oculta Mondială.Această pagină este plină doar cu postări legate de presupusul cult religios, și susțin că purtarea măștii de pr..

copyright © 2024 mesagerul.ro