Mesagerul.ro

Vasile Dîncu: Nu înțeleg nici azi ce l-a determinat pe Iohannis să pună o presiune asupra mea. Mă așteptam la un sprijin

Vasile Dîncu: Nu înțeleg nici azi ce l-a determinat pe Iohannis să pună o presiune asupra mea. Mă așteptam la un sprijin

Fostul ministru al Apărării a vorbit în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj despre motivele pentru care nu a mai putut colabora cu Iohannis, planul pentru alegerile din 2024 și posibila candidatură la funcția de președinte al României.Gazeta de Cluj: Vă citez: „Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”, ați precizat în demisia înaintată prim-ministrului. La ce ați făcut referire când ați spus „imposibilitatea colaborării cu Iohannis?”Vasile Dîncu: Am folosit o sintagmă blândă, dar menționez din start că nu pot vorbi acum despre tot ceea ce știu, gândesc sau simt în această problemă. Nu este nici momentul și nici timpul istoric încă nu a venit. Nu am avut vreo critică din partea Președintelui cu excepția unei sugestii nefericite ”de a citi revista presei”, după o înscenare legată de o afirmație a mea cu privire la modul de terminarea războiului din Ucraina, o banalitate pe care o spuneau în acel moment Macron, Blinken și mulți alții. În schimb, aproape de la începutul mandatului meu am fost bombardat ”pe surse” cu ideea și întrebarea dacă nu cumva voi fi remaniat, iar sursele zvonurilor erau din zona Cotroceni. Am presupus că doar apartenența mea politică era marea problemă, că, probabil, eram o pată roșie pe splendidul tablou galben al politicii externe. În totalitate nu înțeleg nici azi ce l-a determinat pe Președinte să pună o presiune asupra mea, la un minister unde aveam oricum foarte multă treabă. În plus, rezultatele mele de la minister erau la nivelul propus, Summit-ul de la Madrid confirmând că Ministerul Apărării și România și-au atins toate țintele. Nici nu mă gândesc de ce aș fi avut parte din partea ”surselor” dacă aș fi fost ministru de interne, după Schengen.În fine, am și alte interpretări pentru această situație, dar încă nu este timpul să le spun. În contextul în care mandatul meu s-a desfășurat sub imperativul războiului aflat la granițele României, colaborarea cu Președintele României, în calitate sa de comandant al forţelor armate şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a desfășurat normal, în cadrul strict formal și prevăzut de lege, dar dialogul a fost unul pe care l-aș putea caracteriza ca fiind ”limitat”. Cred că situația geopolitică pe care o traversează România în ultimul an necesită o colaborare mai bună și mai strânsă între ministrul Apărării și Președinte. Nu am simțit sprijin din partea comandantului suprem în niciuna dintre acțiunile importante ale procesului de reformă și modernizare pe care l-am gândit împreună cu echipa mea. Mă așteptam la un sprijin în bătălia de a nu considera pensiile militare ca pensii speciale, la ajutor pentru promovarea Statutului cadrelor militare, la sprijin pentru proiectele de creștere a soldelor și de îmbunătățire a nivelului de trai al militarilor români și al familiilor lor, la optimizarea cadrului legislativ privind securitatea și apărarea națională.Mă așteptam la o compatibilitate de viziune și sentiment în ceea ce privește apărarea națională, mai ales în acest context al războiului din zonă. Dacă actorii sistemului de apărare vin din partide politice diferite trebuie să înțelegem că nici măcar comandantul suprem nu are monopolul pozițiilor ori al strategiei de comunicare. În toată această perioadă Președintele m-a invitat la o singură discuție despre proiectele ministerului. Dacă mă gândesc bine, nici acum nu știu ce gândește Președintele nostru despre apărarea României, dincolo de pozițiile conjuncturale din comunicările ocazionate de evenimente publice.Gazeta de Cluj: Dacă PSD o să vă ceară, veți candida pentru funcția de președinte al României?Vasile Dîncu: Nu îmi doresc această funcţie, nu mi-am dorit-o niciodată, în ciuda tuturor speculațiilor trecute sau recente. Am mai spus acest lucru: pentru foarte mulţi politicieni visul înseamnă este să meargă la capăt în cariera lor, adică până la a candida la funcția supremă în stat. Eu cred însă că este o limită pe care trebuie să ţi-o înţelegi singur și trebuie să știi cât eşti capabil să sacrifici   pentru această funcţie, ținând cont că aceasta ar urma să fie funcţia ultimă din cariera politică. În acest moment am alte planuri de carieră și de viață; deci răspunsul este nu. Dar nici nu cred că partidul ar propune acest lucru unui alt membru decât președintelui partidului. Niciun partid din România nu face asta. Așa este în politică și sunt pățit. Am avut bun prieten, devenit șef de partid, care mi-a spus într-un moment de sinceritate că nu m-a putut propune într-o funcție de premier de frică să nu îi iau, ulterior, președinția partidului. În acest moment sunt foarte fericit să fac parte dintr-o echipă solidară, care își propune ferm să producă o soluție câștigătoare pentru a promova un președinte de stânga în 2024. Cred cu tărie că România are nevoie de un președinte implicat, alături de cei oameni și care sa fie promotorul unui proiect al unei Românii coezive și solidare. Mi-aș dori să fac parte din echipa viitorului președinte și să adun alături de mine pe cei mai importanți intelectuali din România pentru a construi proiectul unei Românii cu adevărat Sociale. Ce poate fi mai frumos decât aceasta pentru apropierea de finalul unei cariere politice și academice?Gazeta de Cluj: De curând, în PSD Cluj au revenit mai multe personalități care au plecat la PRO România. Cum vedeți această mișcare, înaintea rotativei guvernamentale?Vasile Dîncu: Au venit spre PSD nu doar foști colegi din Pro România, dar și din organizația județeană ALDE sau politicieni din alte zone politice. Suntem într-o permanentă dinamică, PSD Cluj este o organizație vie, nu este încremenită în rigori și dogme; sunt oameni care pleacă și oameni care vin, la fel ca în viața de zi cu zi. Înainte de revenirea în organizația PSD Cluj a unor membri vechi ai partidului nostru care, o vreme, au activat la PRO România, numai în organizația municipală au venit peste 500 de noi membri.Nu sunt personalități politice, dar fiecare dintre ei sunt persoane respectabile în domeniul lor de activitate. La fel, în organizația PSD Turda are foarte mulți noi membri, avem revigorări importante la Dej, Câmpia Turzii sau Huedin. Organizațiile noastre din județul Cluj au fost însă, în ultimii ani, decimate de reorientări politice, de conflicte și de un management defectuos, iar în ultimii doi ani colegii care s-au ocupat îndeaproape de organizație au făcut o treabă extraordinară aducând sau readucând în mijlocul nostru oameni alături de care putem să reconstruim PSD Cluj și împreună cu care să putem sta cu fruntea sus în fața clujenilor și să fim mult mai prezenți în viața comunității. PSD se află într-o continuă prefacere și va arăta din ce în ce mai bine în viitor. Am făcut un apel pentru a uni toate forțele care au trecut prin conducere sau organizare în timp.Avem nevoie de unitate așa cum avem nevoie și de o platformă mai largă de stânga care să unească toate ideile și identitățile contestatare. În acest moment suntem singura organizație PSD care se află cu adevărat în opoziție, chiar dacă la nivel național PSD este în coalitie cu PNL și UDMR. Noi nu am primit nici funcția de prefect, nu o avem nici cea de Președinte al Consiliului Județean ori de primar de municipiu, deci avem libertatea de a capitaliza deziluziile oamenilor și avem șansa de a încerca să-i trezim pe clujenii prea optimiști și automultumiti de traiul în orașul de cinci stele. Va fi o operă complicată de trezire a conștiințelor și de remobilizare a comunității spre noi proiecte, dar sunt sigur că vom reuși, mai ales cu sprijinul și colaborarea cu societatea civilă, puternică și creativă din Cluj, dar încă fără a coaliza în jurul ei inclusiv forțe politice. Știu că nu putem aștepta rezultate spectaculoase imediat, dar construcția a început bine și va continua cu progrese care se vor vedea.Gazeta de Cluj: Credeți într-o continuare a colaborării între PSD și PNL după alegerile din 2024?Vasile Dîncu: Este prematur să vorbim despre colaborarea postelectorală dintre PSD și PNL. Cele patru runde de alegeri care vor avea loc în 2024 sunt cele care vor da direcția pentru posibilile alianțe care se vor forma pentru noul guvern sau noua majoritate parlamentară. Ce post să spun acum este că, în ciuda neîncrederii cu care a fost privită, la început, actuala alianță, cred că 15 luni au arătat că cele trei partide care o compun au suficientă maturitate politică pentru a colabora eficient într-o perioadă extrem de complicată cum este cea pe care o traversăm de la începerea războiului din Ucraina. Spre deosebire de precedenta, suntem o guvernare fără scandaluri, fără ”cuțite pe la spate”, suntem responsabili pentru securitatea și bunăstarea românilor în aceste vremur..

copyright © 2024 mesagerul.ro